Canicula, coşmarul Europei

Canicula, coşmarul Europei

Europa se topeşte! Un val de caniculă fără precedent se extinde peste o mare parte din continent. Cele mai afectate sunt Italia, Spania şi Grecia, cu temperaturi de coşmar, care au depăşit azi 41 de grade. Este alertă şi cod roşu în aceste ţări, iar autorităţile aplică planurile de urgenţă. Căldura extremă a ajuns şi în România, dar joi ne aşteptăm la cea mai grea zi. Meteorologii spun ca vara aceasta ar putea fi doborât recordul european de temperatură.

Este arşiţă cumplită în Italia, după un început de vară cu furtuni şi inundaţii catastrofale. La Roma au fost 37 de grade, dar italienii se pregătesc pentru maxime de 45 de grade, chiar 47-48 în Sicilia şi Sardinia. Canicula insuportabilă este adusă de anticiclonul Cerberus, de origine sahariană, care urcă mercurul din termometre la 42 de grade sau chiar peste şi aduce aer uscat.

Autorităţile italiene au emis o avertizare de caniculă pentru 14 oraşe, inclusiv Roma, Bologna, Florenţa, Trieste şi Verona, şi îndeamnă persoanele vulnerabile să evite activităţile în aer liber. 

Şi Spania se luptă deja de câteva zile cu temperaturi uriaşe, inclusiv noaptea. Cel mai cald a fost în sud. Acolo s-au înregistrat 41 de grade, resiminţite însă ca aproape 50. Autorităţile au emis alerte de caniculă pentru 30 din cele 50 de provincii ale ţării.

De căldură nu scapă nici Grecia, termometrele arată şi acolo aproape 40 de grade şi urmează şi mai mult.. Autorităţile au emis alertă roşie de caniculă. Aceasta va dura şase zile şi va atinge vârful vineri, dar specialiştii avertizează că ar putea provoca incendii forestiere. De altfel, Ministerul român de Externe a emis atenţionare de călătorie şi pentru această ţară.

Temperaturile de coşmar se extind şi în Franţa, Germania şi Polonia, dar lovesc şi România. Deja sunt în vigoare coduri de caniculă şi disconfort termic ridicat. Vor fi peste 40 de grade în sud, iar indicele temperatură- umezeală va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Şi nopţile vor fi foarte calde, cu peste 20 de grade.

Meteorologii estimează că valul de căldură extremă va dura pe întregul continent cam două săptămâni. În vara anului trecut, peste 61.000 de decese din Europa au fost atribuite caniculei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt