Călin Georgescu, trimis în judecată pentru tentativă la lovitură de stat

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru tentativă la lovitură de stat

Fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă de comitere a unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi pentru comunicarea de informaţii false, potrivit unor surse judiciare. Alături de el, au fost trimise în judecată alte 21 de persoane, inclusiv Horaţiu Potra şi fiul acestuia.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a finalizat, la 15 septembrie 2025, rechizitoriul în dosarul 6720/284/P/2024, dispunând trimiterea în judecată a 22 de persoane acuzate de tentativă de comitere a unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi alte infracţiuni conexe. Printre inculpaţi se numără fostul candidat la prezidenţiale, Călin Georgescu.

Potrivit anchetatorilor, Georgescu şi Potra ar fi pus la cale un plan de acţiuni violente programate pentru 8 decembrie 2024, la Bucureşti, în contextul unor proteste. Scopul acestora era deturnarea caracterului paşnic al manifestaţiilor şi declanşarea unor acţiuni subversive care să genereze haos social, cu intenţia de a schimba ordinea constituţională sau de a bloca funcţionarea instituţiilor statului.

Procurorii îl indică pe Călin Georgescu drept autorul intelectual al planului, afirmând că avea o influenţă clară asupra celorlalţi membri ai grupării.

„Acţiunile inculpatului Georgescu Călin nu sunt întâmplătoare, ci conturează profilul unui lider care a conceput planul de preluare violentă a pârghiilor de putere. Horaţiu Potra a acţionat conform indicaţiilor sale, iar membrii grupării aşteptau semnalul iniţial transmis de Georgescu prin reţelele de socializare, conform mesajelor difuzate în grupurile electronice DRC şi RALF”, se arată în rechizitoriu.

 

Afla mai multe desprecalin georgescu
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt