Evgheni Prigojin se afla pe lista de pasageri a aeronavei Embraer, care zbura pe ruta Moscova - Sankt Petersburg. La bord se aflau 10 persoane, inclusiv trei membri ai echipajului. Alături de Prigojin era şi secundul său la conducerea Wagner, Dmitri Uţkin. Potrivit presei ruse, avionul a fost în aer mai puţin de jumătate de oră. A dispărut de pe radare deasupra regiunii Tver, de lângă Moscova.
Mai multe imagini postate pe reţelele sociale surprind momentul în care o rachetă sol-aer loveşte aeronava. Imediat iese fum, avionul devine de necontrolat, apoi intră în cădere liberă şi explodează la impactul cu solul. Înainte de prăbuşire, localnicii spun că au auzit două zgomote puternice. Câţiva chiar au mers chiar lângă epavă, însă nu au mai avut pe cine să salveze.
Cadavrele au fost duse la un centru criminalistic din Tver. Investigatorii ruşi l-au identificat pe Evgheni Prigojin după degetul lipsă la o mână. Cel de-al doilea lider Wagner, Dmitri Utkin, a fost identificat după înălţime şi tatuaje. De asemenea, la locul prăbuşirii avionului ar fi fost găsit telefonul lui Prigojin.
Imediat au apărut ipoteze despre cine ar fi provocat accidentul aviatic. Sunt voci care susţin că racheta a fost lansată de apărarea antiaeriană rusă. Alte surse spun că avionul ar fi explodat din cauza unei bombe aflate la bord. În tot acest timp, Vladimir Putin se afla la Kursk, la frontiera cu Ucraina, unde a susţinut un discurs cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la Bătălia din acest oraş, din cel de-al Doilea Război Mondial.
Ultima apariţie publică a lui Prigojin a fost acum două zile, în Africa. Într-un video postatat pe Telegram, acesta spune că vrea să facă Rusia „şi mai mare”, pe toate continentele.
Coincidenţă sau nu, moartea sa vine la fix două luni după ce, în iunie, a pornit o revoltă eşuată împotriva comandanţilor militari ruşi. Mercenarii Wagner au ocupat mai multe clădiri administrative din oraşul Rostov pe Don şi au cerut demisia ministrului Apărării, Serghei Şoigu. Totul a durat mai puţin de 24 de ore. Într-un final, Prigojin a renunţat la revoltă şi a încheiat o înţelegere cu Kremlinul, mediată de preşedintele Lukaşenko. Liderul Wagner a acceptat să fie exilat la Minsk.
În urma revoltei, Putin l-a acuzat de trădare. ,,Nu vom lăsa să se mai repete. Ne vom proteja poporul şi statele soră de orice ameninţări, inclusiv trădarea din interior. Ceea ce ne confruntăm acum este trădare", a declarat atunci liderul de la Kremlin.
Cauza accidentului rămâne deocamdată neclară, însă circumstanţele prăbuşirii avionului alimentează speculaţiile că Putin ar fi ordonat moartea liderului Wagner. De altfel, preşedintele rus a mai fost suspectat că şi-a asasinat rivalii. O altă ipoteză susţine însă că Prigojin şi-ar fi înscenat moartea şi că, de fapt, nu se afla în avion.
Mercenarii rămaşi fără lider vor să pornească o revoltă. Ucrainenii anunţă că sunt deja în drum spre Rusia. Însă oficialii ruşi neagă toate aceste informaţii. Noi imagini din satelit arată însă că trupele Wagner şi-au strâns tabăra din Belarus. Liderului Wagner nu-i era frică de moarte. În urmă cu ceva vreme, vorbea cu Dmitry Utkin, secundul său, despre sfârşitul inevitabil.