Breaking News. Eugen Tomac şi-a depus mandatul. Nicuşor Dan l-a desemnat pe Adrian Veştea pentru funcţia de premier

Breaking News. Eugen Tomac şi-a depus mandatul. Nicuşor Dan l-a desemnat pe Adrian Veştea pentru funcţia de premier

Schimbare importantă pe scena politică de la Bucureşti. Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că Eugen Tomac a renunţat la mandatul de premier desemnat, după ce nu a reuşit să obţină sprijinul necesar pentru formarea unei majorităţi parlamentare. În locul său, şeful statului l-a desemnat pe Adrian Veştea pentru funcţia de prim-ministru.
Anunţul a fost făcut la Palatul Cotroceni, în cadrul unei declaraţii susţinute de preşedinte alături de cei doi politicieni, duminică dimineaţă. 
„Domnul Eugen Tomac şi-a depus mandatul în această dimineaţă şi în aceste condiţii îl desemnez ca prim-ministru pe domnul Adrian Veştea”, a anunţat Nicuşor Dan la Palatul Cotroceni, potrivit News.ro.
Preşedintele şi-a argumentat alegerea prin experienţa administrativă acumulată de Adrian Veştea de-a lungul carierei sale politice şi administrative. Nicuşor Dan a subliniat că noul premier desemnat a trecut prin toate nivelurile administraţiei publice şi a obţinut rezultate importante în funcţiile ocupate.
Şeful statului a amintit că Veştea a avut mandate apreciate atât în administraţia locală, cât şi la conducerea unui consiliu judeţean şi în Guvern. Totodată, acesta a evidenţiat contribuţia sa la atragerea fondurilor europene şi la dezvoltarea unor proiecte strategice, inclusiv Aeroportul Braşov.
Potrivit preşedintelui, Adrian Veştea este un politician orientat ferm către valorile occidentale, capabil să construiască dialog şi să gestioneze responsabil resursele publice.
„Deci sunt convins că domnia sa se va achita cu succes de această sarcină”, a adăugat el.
În acelaşi timp, Nicuşor Dan a ţinut să îi mulţumească lui Eugen Tomac pentru eforturile depuse în încercarea de a forma un executiv.
„Vreau să-i mulţumesc lui Eugen Tomac pentru seriozitatea de care a dat dovadă, pentru asumare şi pentru responsabilitate. Şi vreau să spun că nici domnul Tomac şi nici eu nu ne-am jucat de a guvernarea. Am mers în această direcţie în urma consultării cu partidele politice. În acest moment însă este clar că o soluţie politică este cea care este potrivită. Şi vreau să le mulţumesc de asemenea tuturor celor care erau pregătiţi să facă parte din guvern. Oameni cu pregătire solidă, care au avut curajul să-şi lase parcursul profesional pentru a veni în slujba cetăţenilor, într-un guvern al României şi oameni pe care noi am înţeles că ne putem baza şi de care societatea noastră are nevoie”, a mai declarat preşedintele.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI