Brăila interbelică, unul dintre cele mai mari porturi la Dunăre din România, a adăpostit peste 80 de bordeluri în Centrul Vechi şi în zona portuară. 500 de lei plăteau "conaşii" pentru o noapte de plăceri.
«La noi la Braila, la Tanti Elvira…» Aşa începe o cunoscută melodie din secolul trecut. Clădirile care altădată erau cuiburile prostituatelor au devenit ruine, iar bordelul lui tanti Elvira, aflat în port, a fost demolat.
LA NOI LA BRĂILA, LA TANTI ELVIRA…
„La noi, la Brăila/ La tanti Elvira / Uşor se câştigă lira / Femeia munceşte / Bărbatul plăteşte / Ce bine-i la noi, la Brăila…”. Şi tare bine era la Brăila pentru marinari, cheflii şi militari. În perioada interbelică, în vreme ce Portul Brăila era un furnicar străbătut zilnic de vapoare încărcate cu marfă, oraşul "gemea" de case de toleranţă. Cel mai frecventat era, fără îndoială, cel condus de Tanti Elvira, singura matroană care a rămas în istoria României, cu tot cu poveste şi cântec.
La 3 august 1944, o prostituată îşi declara tarifele: "500 de lei fiecare client, cu două, trei rapoarte sexuale şi dormit cu el". Asta în condiţiile în care salariul vremii oscila între 200 şi 800 de lei. Spre exemplu, un mecanic de locomotivă, una dintre cele mai bine plătite meserii, avea în jur de 850 de lei şi o pâine de 2,5 kg raţie pe zi.
Pe atunci, cea mai veche meserie din lume era tolerată. Ba chiar încurajată de autorităţi. Aducea bani frumoşi la bugetul local prin încasarea unor taxe de la matroanele cărora li se permitea să îşi pună casele la dispoziţie pentru practicarea prostituţiei.
"Regulament pentru privegherea prostituţiunei din oraşul Brăila" – conform documentului emis de Primăria Brăila în urmă cu 100 de ani, femeile prostituate erau obligate să facă două vizite medicale pe săptămână. La Dispensarul municipal era gratis. Fiecare prostituată avea obligaţia să ţină asupra ei o condicuţă de sănătate, în care se notau rezultatele controalelor medicale. Dacă erau găsite cu boli venerice, prostituatele erau obligate să se prezinte imediat la spital, unde erau tratate gratuit, fiind ţinute în saloane speciale, separat de femeile onorabile.
"Toate femeile prostituate vor observa curăţenia scrupuloasă. În fiecare cameră a caselor de prostituaţiune şi în locuinţele femeilor prostituate care locuiesc singure se va afla întotdeauna câte un lighian curat, două vase cu apă curată, săpun şi mai multe prosoape", se specifica în articolul 32 din Regulament.
REGISTRUL CU PROSTITUATE
De altfel, la Brăila există unica radiografie a fenomenului prostituţiei din perioada interbelică. La Arhivele Naţionale există catastife pline cu informaţii despre femeile care-şi vindeau trupul. Totul, de la nume până la educaţie era trecut minuţios în aceste file. Printre sutele de femei care se vindeau, era o anumită Paraschiva. Tânăra de 25 de ani, avea "statură mijlocie, păr castaniu, ochi căprui, semne particulare – n-are, naţionalitate română, necăsătorită, nu ştie carte, stare sanitară - sănătoasă". Presta pe bulevardul Carol, la nr. 221.
Casele de toleranţă puteau fi găsite în toată zona centrală a oraşului. În perioada interbelică, autorităţile brăilene aveau în evidenţă circa 200 de astfel de stabilimente. La fiecare se afla câte un felinar roşu. Dacă era aprins, prostituatele dinăuntru erau libere şi puteau primi clienţi, dacă era stins, însemna că toate camerele sunt ocupate. Se spune că pe strada Roşie, felinarele stăteau mai mult aprinse, fiindcă fetele erau cam urâţele şi nu prea atrăgeau muşterii. În schimb, pe Str. Neagră, felinarele erau stinse aproape permanent, fiindcă prostituatele erau mai frumoase, deci mai solicitate. Din cauza întunericului care domnea acolo, strada şi-a căpătat denumirea de "Neagră". Astăzi, doar clădirile vechi mai amintesc de trecutul acestor străzi.
