Premierul Ilie Bolojan estimează că deficitul bugetar nu va putea fi coborât în acest an sub 8% din PIB şi că în 2026 ar urma să ajungă în jurul valorii de 6%.
'În toamna acestui an, practic, suntem cu evaluările că nu vom putea coborî sub 8% până la finalul anului. Acestea sunt datele în momentul de faţă. Depinde de măsurile care se mai iau, depinde de ceea ce se întâmplă cu eşalonarea unor investiţii. Dar timpul, nemaifiind foarte lung la dispoziţie, anul acesta impactul măsurilor care au fost adoptate nu este relevant. Anul viitor ar trebui să coborâm cât mai aproape de 6% deficit, în aşa fel încât să fim în situaţia în care cheltuielile de funcţionare încep să nu crească cu mult mai mult decât veniturile', a declarat Ilie Bolojan joi, la Euronews.