Bogdan Ivan: Până la finalul anului o să avem dronele noastre, iar în doi ani şi jumătate o să avem propriile noastre pulberi

Bogdan Ivan: Până la finalul anului o să avem dronele noastre, iar în doi ani şi jumătate o să avem propriile noastre pulberi

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a declarat miercuri că anul acesta o să avem dronele noastre şi o să avem în aproximativ două ani şi jumătate proprie noastre pulberi, el precizând că cei din minister lucrează împreună cu cei din MAPN pe necesarul Armatei Române.

”În momentul de faţă, colegii mei, la nivel tehnic, lucrează împreună cu cei din MAPN pe această analiză, pe necesarul Armatei Române, pentru a vedea la modul foarte concret ceea ce putem să producem, să livrăm mâine, unde putem să ofertăm, pe de o parte, pe de altă parte, acolo unde putem să facem investiţii”, a spus ministrul Bogdan Ivan, la Parlament, citat de News.ro.

El a dat ca exemplu, la Făgăraş, linia de producţie de TNT, de RDX, situaţia Fabricii de Pulberi Victoria, la care deja a câştigat procesele pentru expropiere a terenului.

”Acum analizăm la modul foarte clar unde investim foarte ţintit şi unde putem să şi producem până la finalul acestui an. Suntem pregătiţi să extindem capacităţile de producţie şi acum lucrăm împreună cu Ministerul Apărării la acest mecanism de asigurare a cât mai mult din necesarul intern a României. Ministrul Economiei a arătat că România are deja un profil extrem de interesant atunci când vorbim despre dual use în tehnologii avansate, în securitate cibernetică, în AI, în drone, pentru că acest segment reprezintă două din cele şapte puncte esenţiale din mecanismul Uniunii Europene.

Bogdan Ivan a spus că la finalul acestei săptămâni va fi o întâlnire de follow-up pentru a stabili foarte clar ce fac, în ce termen şi cu ce surse de finanţare.

”În momentul de faţă, ceea ce o să avem sigur până la final de an e faptul că o să avem dronele noastre, e faptul că o să avem RDX-ul şi TNT-ul, lucrăm la remodernizarea liniilor de producţie, pe aceste două componente extrem de importante, o să avem în aproximativ două ani şi jumătate proprie noastre pulberi şi de asemenea, avem mecanismul FMS pentru muniţii calibru 155”, a arătat Ivan.

Bogdan Ivan a spus că a semnat anul trecut în calitate de ministru a cercetării cu fostul ministrul economiei un parteneriat atât pe cercetare şi dezvoltare de noi concepte de dronă.

”Avem mai multe tipuri, inclusiv cele care pot să fie folosite în armată, dar şi cele care pot să fie folosite în sectorul civil. O să avem testări, până la finalul lunii mai, urmând ca în cursul acestei verii (..) să începem să producem aceste drone”, a completat el.

Afla mai multe despredronepulberi
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: