Misiune de salvare pe Dunăre după ce un bărbat a dispărut. Două bărci s-au ciocnit, azi noapte, în Deltă, iar conducătorul uneia dintre ele nu e de găsit şi este căutat şi la această oră de Poliţia de Frontieră. Alţi doi bărbaţi au fost răniţi. Accidentul s-a petrecut pe Braţul Sfântu Gheorghe, în dreptul kilometrului 55.
La ora 9 seara a sunat telefonul la ISU Tulcea, anunţând tragedia. Două bărci se loviseră cu viteză în întuneric. Într-una dintre ambarcaţiuni erau doi bărbaţi, care au fost răniţi în urma coliziunii, iar unul dintre ei a şi sunat la 112. Tot ei au anunţat că cel care conducea a doua barcă nu e de găsit. ISU Tulcea a trimis la faţa locului un echipaj medical SMURD şi o ambulanţă.
Cele două victime, în vârstă de 46, respectiv 32 de ani, au primit îngrijiri medicale şi apoi au fost transportate la unitatea de primiri urgenţe de la Tulcea. Între timp, Autoritatea Navală Română a trimis în zonă mai multe echipaje pentru căutarea şi salvarea bărbatului dispărut.
Toată noaptea au fost cercetate ambele maluri ale canalului unde s-a produs accidentul. Tot ce s-a gasit a fost un bidon de benzină gol.
Politia Transporturi a deschis dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.