AUR pune din nou presiune pe Nicuşor Dan. George Simion: „Nominalizează un premier ACUM!”

AUR pune din nou presiune pe Nicuşor Dan. George Simion: „Nominalizează un premier ACUM!”

Liderul AUR, George Simion, îi cere preşedintelui Nicuşor Dan să desemneze fără întârziere un premier şi solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria. Mesajul vine la doar câteva zile după ce AUR a anunţat că a început procedurile pentru suspendarea şefului statului.

Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, a transmis luni un nou mesaj public adresat preşedintelui Nicuşor Dan, în care îi solicită să facă rapid o nominalizare pentru funcţia de prim-ministru. Totodată, liderul formaţiunii i-a cerut premierului interimar, Ilie Bolojan, să părăsească Palatul Victoria.

„Ceasul 12: Nicuşor, nominalizează un premier ACUM! Bolojan, pleacă din Palatul Victoria. Români, HAI!”, a scris George Simion pe Facebook.

Mesajul apare într-un context politic tensionat, după ce AUR a decis, pe 1 iulie, să iniţieze procedura de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan şi să înceapă demersurile pentru organizarea alegerilor anticipate.

Hotărârea a fost adoptată în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Naţional de Conducere al partidului, desfăşurată la Alexandria, în judeţul Teleorman. Potrivit AUR, toţi cei 135 de membri prezenţi au votat în favoarea începerii procedurii de suspendare şi a deschiderii dialogului cu celelalte formaţiuni politice pentru susţinerea acestui demers.

Reprezentanţii partidului susţin că iniţiativa are la bază mai multe motive, printre care „excluderea unei părţi importante dintre români din luarea deciziilor care privesc viitorul României, dar şi refuzul privind nominalizarea celei de-a doua propuneri de prim-ministru, aşa cum este constituţional”.

Prin noul apel lansat luni, AUR îşi menţine presiunea asupra şefului statului şi insistă asupra desemnării rapide a unui premier, în timp ce formaţiunea continuă demersurile politice anunţate la începutul lunii.

Afla mai multe despreaurnicusor dangeorge simion
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI