AUR solicită explicaţii oficiale după incidentul produs în Portul Constanţa pe 5 iunie şi cere autorităţilor române să adopte o poziţie mai fermă. Formaţiunea susţine că Ucraina trebuie să colaboreze pentru clarificarea circumstanţelor exploziei şi să înceteze acţiunile militare desfăşurate în apropierea României.
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis luni un comunicat în care critică reacţia autorităţilor române după incidentul produs în Portul Constanţa, unde o dronă marină a explodat pe 5 iunie. Formaţiunea consideră că răspunsul instituţiilor statului a fost insuficient şi solicită o anchetă completă pentru stabilirea tuturor circumstanţelor.







