Au scăpat ca prin urechile acului

Au scăpat ca prin urechile acului

Un accident bizar a avut loc în statul american Missouri. Un cuplu s-a trezit cu o maşină la câţiva metri de patul în care dormeau, după ce vehiculul a intrat direct prin acoperişul casei. Din fericire, toţi cei implicaţi în accident au scăpat ca prin miracol.

Accidentul a avut loc în timp ce doi adolescenţi se îndreptau spre casă, după o petrecere de absolvire. Potrivit
anchetatorilor, şoferul maşinii a pierdut controlul volanului şi a trecut printr-un gard. Deoarece şoseaua se afla la înălţime, pe o rampă, vehiculul a fost catapultat direct pe acoperişul casei şi a ajuns în baia unui dormitor, aflată la primul etaj. În mod miraculos, niciuna dintre persoane nu păţit, însă, nimic.

După ce au plonjat prin acoperişul casei, şoferul şi pasagerul au coborât din maşină şi au ieşit nevătămaţi chiar prin dormitorul cuplului. Deşi se află încă în stare de şoc, proprietara casei afirmă că este recunoscătoare că familia sa este în siguranţă.

Şeful echipei de pompieri afirmă că accidentul se putea termina cu adevărat tragic. Potrivit localnicilor, aceasta nu
este prima dată când o maşină plonjează de pe partea carosabilă a şoselei.

Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili dacă şoferul maşinii a consumat alcool sau substanţe interzise înainte de a se urca la volan.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt