Au murit pe calea ferată

Au murit pe calea ferată

Două persoane, soţ şi soţie, au murit aseară într-un grav accident feroviar , în judeţul Teleorman. De vină, se pare, este şoferul autoturismului, care nu a ţinut cont că era la o trecere la nivel cu cale ferată fără barieră şi a ieşit în calea trenului. Poliţiştii au descoperit, însă, că şi mecanicul de locomotivă are partea lui de vină. Acesta conducea sub influenţa alcoolului.

Tragedia a avut loc în comuna Plosca din judeţul Teleorman, iar trenul implicat în accident era un personal care circula pe ruta Alexandria Roşiorii de Vede.

În ciuda eforturilor medicilor, care au încercat s-o resusciteze timp de aproape o oră, femeia nu a mai putut fi salvată. Poliţiştii l-au testat pe mecanicul de locomotivă, iar alcoolemia acestuia depăşea cu mult limita admisă.

Mecanicul a fost condus la spital în vederea recoltării deprobe biologice necesare stabilirii alcoolemiei. Veciniivictimelor au fost şocaţi de tragedie şi cred că vina îi aparţine celui care conducea locomotiva.

Poliţiştii din Teleorman au deschis un dosar penal şi fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt