Artiştii în graffiti au schimbat faţa Sibiului

Artiştii în graffiti au schimbat faţa Sibiului
foto: facebook.com/SibiuInternationalStreetARTFestival

Grafitti-ul este legal în aceste zile la Sibiu! Asta pentru că în oraş are loc un festival dedicat artei stradale. Unii spun că este controversată şi o contestată, alţii o apreciazâ Sunt prezenţi aici cei mai buni artişti din domeniu care veniţi din toate colţurile lumii să picteze diferite clădiri din oraş care, astfel, capătă o imagine specială.
Cristian Stanley este din Statele Unite şi, în cei 5 ani de când s-a dedicat artei graffiti, a realizat peste 20 de picturi pe suprafeţe late şi înalte. La Sibiu, artistul american a ales faţada unei clădiri din curtea unui colegiu de industrie alimentară, pe care în patru zile a reuşit să o acopere cu fel de fel de culori. A folosit pentru asta 100 de tuburi de spray şi vopsele speciale. Pentru Cristian, prezenţa la Sibiu va rămâne o amintire specială.
 
Într-un alt cartier l-am găsit pe Riivo Kruuk, un artist plastic din Estonia, care pictează dintr-o nacelă partea laterală a unui bloc de 5 etaje construit în anii 70. La parterul clădirii, pregătirile pentru ultima etapă a operei de artă sunt în toi. După ce a coborât la sol , estonianul a început să îşi facă un fel de autocritică.
 
Pentru sibieni, strădania artiştilor în graffiti nu a trecut neobservată.
 
Cinci artişti plastici profesionişti într-ale graffiti-ului din SUA, Canada, Estonia, Argentina şi România au fost selectaţi din 400 de candidati să participe la cel mai important festival dedicat artei stradale din Europa de Est.
 
Picturile murale de la Festivalul de ARtă Stradală din Sibiu vor putea fi cumpărate pe bucăţi de cei interesaţi, dintr-un viitor catalog virtual. Un segment dintr-o pictură ar putea costa până la 100 de euro. La Sibiu se regăsesc în prezent 120 de picturi murale, răspândite în 60 de locuri diferite din oraş. 
 
 
 

 

Afla mai multe despregraffitisibiuarta muralalegal
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt