Aproape de moarte pentru un selfie

Aproape de moarte pentru un selfie

Incidentul de ieri de la Roman, cand trei adolescente au fost la un pas să moară pentru un selfie pe un tren, readuce în prim plan o problemă veche. În goana după senzaţional, adolescentii ignoră pericolul! Fetele s-au urcat pe un tren de marfă şi au fost electrocutate. Una dintre ele, în vârstă de 15 ani, este încă în stare gravă la spitalul din Iaşi, cu arsuri pe mai mult de 40 la sută din suprafaţa corpului. Celelalte două prietene ale sale au scăpat cu răni minore.

Cinci ore a durat prima operaţie a fetei de 15 ani, care a suferit arsuri după ce a încercat să-şi facă un selfie pe un
tren de marfă în gara Roman. Medicii au precizat că în cazul acestei paciente va fi folosită şi terapia cu presiune negativă, procedeu unic în România, care a dat rezultate deosebite în cazul altor copii cu arsuri grave.

În zona în care cele trei adolescente au vrut să-şi facă selfie, reţeaua electrică are o putere de 27.000 de volţi, iar riscul de a muri este foarte mare, spun specialiştii.

Nevoia obsesivă de selfiuri, care apoi sunt postate în mediul online, se poate încadra în sfera tulburărilor psihopatologice, susţin psihologii.

Zeci de adolescenţi suferă, an de an, arsuri, după ce se urcă pe trenuri, în încercarea de a face fotografii. Poliţia Română atrage atenţia asupra fenomenului şi a pericolelor la care se expun, şi chiar a avut o campanie numită: „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieţi”.

Campania „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieţi” a avut rezultate bune, spun poliţiştii. Astfel, dacă în 2019 erau 30 de cazuri de electrocutări pe trenuri, acum sunt sub 10 astfel de accidente.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt