Poliţia din Kano, un stat din nordul Nigeriei în care se aplică o versiune foarte strictă a legii islamice, a confiscat şi distrus peste 3,8 milioane de sticle de bere, informează BBC. Poliţia religioasă din regiunea majoritar musulmană şi-a intensificat represiunea împotriva drogurilor şi a alcoolului.
Sute de poliţişti Hisbah - poliţia religioasă din Nigeria - au descărcat 3.873.163 de sticle de alcool în satul Tudun Kalebawa. Băutura fusese confiscată în ultimele luni din camioane care veneau din sudul ţării, unde populaţia este majoritar creştină, iar legea islamică nu se aplică.
Sticlele au fost apoi distruse cu buldozere, sub privirile mulţimii, din care făceau parte şi înalţi oficiali ai Hisbah şi ai guvernului local, care a scandat „Allahu Akbar” (Dumnezeu este mare).