Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări succesive de caniculă, iar aproape jumătate din ţară va intra, de duminică dimineaţă, sub cod roşu de temperaturi extreme, cu maxime de până la 40 de grade. Sâmbătă, jumătatea de vest a ţării se află sub cod portocaliu, iar restul regiunilor sub cod galben.
Cod galben şi cod portocaliu, sâmbătă
În intervalul 27 iunie, ora 10:00 – 28 iunie, ora 10:00, este în vigoare un cod galben pentru Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova.
Meteorologii anunţă temperaturi maxime cuprinse între 30 şi 34 de grade, disconfort termic accentuat şi nopţi tropicale, cu minime între 17 şi 20 de grade.
În acelaşi interval, Banatul, Crişana, Maramureşul şi Transilvania sunt sub cod portocaliu de caniculă. În Câmpia de Vest, temperaturile vor urca până la 38-39 de grade, iar minimele nocturne vor fi cuprinse între 17 şi 22 de grade.

Cod roşu de temperaturi extreme, de duminică
Începând de duminică, 28 iunie, ora 10:00, până luni dimineaţă, Crişana, Maramureşul, Transilvania şi nordul Moldovei vor intra sub cod roşu.
ANM avertizează că temperaturile maxime vor atinge 35-38 de grade, iar în Maramureş, Crişana şi nord-vestul Transilvaniei vor urca până la 39-40 de grade, valori comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie.
Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar nopţile vor rămâne tropicale, cu temperaturi minime între 17 şi 25 de grade.

Cod portocaliu şi cod galben în restul ţării
În acelaşi interval, Banatul, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi Moldovei vor fi sub cod portocaliu de caniculă, cu temperaturi maxime între 34 şi 38 de grade.
Pentru Dobrogea şi sud-estul Munteniei este valabil un cod galben, cu temperaturi maxime de 30-34 de grade, disconfort termic ridicat şi nopţi tropicale, când temperaturile vor coborî până la 19-21 de grade, iar pe litoral şi în Delta Dunării pot rămâne la 23-24 de grade.
Meteorologii avertizează că indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în majoritatea zonelor afectate, ceea ce va amplifica senzaţia de disconfort termic.





