Anchetă la Balş după incendiu. Se caută cauza dezastrului

Anchetă la Balş după incendiu. Se caută cauza dezastrului

Incendiul care a izbucnit vineri dimineaţă la un pavilion al Spitalului ''Matei Balş'' din Capitală, fiind declanşat planul ''roşu'', a fost lichidat. Patru persoane au decedat, au fost afectate patru saloane. Potrivit şefului DSU, Raed Arafat, nu mai sunt pacienţi în stare criticã sau pacienţi cu arsuri. Din informaţiile primite de către Ministerul Sănătăţii de la echipele de intervenţie, au fost transferaţi către alte unităţi sanitare un număr de 53 de pacienţi din 102 pacienţi aflaţi în saloanele din Pavilionul 5 . Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Două linii telefonice vor fi operaţionalizate pentru aparţinătorii pacienţilor transferaţi. Cele două numere disponibile pentru aparţinători sunt: 021.2069398 şi 021.2648515. 

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, anunţă că a desemnat un secretar de stat care împreună cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă va ţine legătura cu spitalele şi cu familiile pacienţilor transferaţi vineri dimineaţa, în urma incendiului de la Institutul "Matei Balş".

El spune că Institutul "Matei Balş" este locul în care "mii de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 şi-au regăsit sănătatea în ultimele luni, cu eforturi semnificative din partea echipei de aici".

Trei pacienţi au fost transportaţi vineri de la Institutul "Matei Balş" la Spitalul "Bagdasar Arseni" în urma incendiului, aceştia au fost "evaluaţi şi stabilizaţi" şi vor fi duşi la Spitalele "Victor Babeş" şi Monza.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri, în debutul şedinţei Consiliului General, că în ultima săptămână nu au existat probleme în ce priveşte alimentarea cu agent termic la Spitalul "Matei Balş" sau blocurile învecinate.

El a menţionat că a avut discuţii în acest sens atât cu reprezentanţii Termoenergetica, cât şi cu persoanele care asigură serviciul de call center din cadrul PMB, unde cetăţenii pot semnala probleme în ce priveşte furnizarea agentului termic.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt