Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti au anunţat, miercuri, demararea unei anchete interne, după moartea unei asistente care lucra în unitatea medicală.
"Urmare a decesului colegei noastre, care a survenit la sfârşitul săptămânii trecute, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti a dispus efectuarea unei anchete administrative privind îndeplinirea obligaţiilor personalului în sensul respectării circuitului pacientului. De asemenea, în vederea stabilirii existenţei unui eventual incident de etică medicală, a fost solicitată analizarea tuturor aspectelor care au legătură cu acest caz, în cadrul Consiliului Etic", se arată într-o informare transmisă de SJU Piteşti.
O asistentă medicală în vârstă de 58 de ani, care lucra în Secţia Cardiologie, a murit la sfârşitul săptămânii trecute. În presa locală au apărut ulterior informaţii conform cărora femeia, care se simţea rău, ar fi decedat după ce a fost transferată între mai multe secţii, fără a i se stabili un diagnostic.
Sursa: Agerpres