Cândva închisă în faţa oricărei forme de imigraţie, ţara, la fel ca majoritatea celor din centrul şi estul Europei, s-a deschis de câţiva ani către străini, sub presiunea angajatorilor care se plâng de lipsa forţei de muncă.
Cu cele 1.100 de paturi repartizate în trei clădiri, căminul muncitoresc din cartierul Komitat Bucureşti Sud este un adevărat mix de culturi. Nepalezi, indieni, bengalezi, srilankezi… Imigranţi din Asia intră şi ies continuu din căminele dotate cu camere video şi pază, instalate într-o suburbie rezidenţială a capitalei României. „Am sosit aici în urmă cu şase luni ca să lucrez pentru [livratorul] Glovo”, ne spune Naresh Chaudhary, un bărbat nepalez de 38 de ani, între două apeluri către mama lui de acasă, din camera pe care o împarte cu alţi trei nepalezi, arată o analiză Le Monde, preluată de Rador Radio România.
Tânărul pretinde că câştigă de două ori mai mult decât în Nepal pentru a livra mese calde bucureştenilor, care s-au obişnuit treptat cu aceşti livratori care nu vorbesc o boabă de română. „Este prima dată când vin aici”, explică Chaudhary, care a vizitat anterior Malaezia şi Arabia Saudită. La fel ca toţi vecinii săi de cămin, a aterizat în Bucureşti „mulţumită unei agenţii de recrutare” din această ţară est-europeană care se confruntă cu o lipsă flagrantă de forţă de muncă, din cauza plecării a milioane de locuitori către Europa de Vest după aderarea la Uniunea Europeană în 2007.
Alături de el, un alt nepalez, Sherpa Pemba, în vârstă de 32 de ani, recunoaşte şi el că nu a auzit niciodată de România înainte de a sosi aici, dar spune că „românii sunt drăguţi”, deşi a devenit rapid dezamăgit de condiţiile sale de muncă. Chiar dacă lucrează mai mult de unsprezece ore pe zi pentru Glovo, spune că nu reuşeşte niciodată să obţină suficiente livrări pentru a depăşi nivelul minim cerut de angajator. „Încă nu am reuşit să trimit bani familiei mele”, se plânge el, în ciuda contractului care îi garanta un salariu lunar de 550 de euro.
Problema forţei de muncă
„Ar trebui să petreacă mai mult timp în centrul oraşului pentru a primi mai multe comenzi”, spune Valeriu Nicolae, directorul căminului, pentru a justifica aceste plângeri care ar fi „cazuri izolate” în rândul celor peste 120.000 de străini non-europeni care locuiesc acum în România. Acest fost diplomat a avut fler când a înfiinţat, în 2016, compania de cămine private Komitat, care oferă companiilor româneşti cazare pentru muncitorii lor cu doar 6 euro pe noapte. Komitat oferă acum cazare pentru peste 4.000 de lucrători, în mare parte asiatici, care lucrează în special „în hotelurile Marriott, la McDonald’s sau în supermarketurile Delhaize /Mega Image, n. trad/”.
Multă vreme complet închisă oricărei forme de imigraţie, România, ca şi majoritatea ţărilor din centrul şi estul Europei, s-a deschis de fapt către străini de câţiva ani, sub presiunea angajatorilor care se plâng de dificultăţi în recrutarea de personal, accentuată de redresarea economică post-Covid. „Cu 6 milioane de români care lucrează în străinătate şi o natalitate în scădere, avem o problemă serioasă de forţă de muncă pentru economia noastră”, îşi aminteşte Romulus Badea, partener la Soter, o firmă fiscală care a dezvoltat o afacere înfloritoare de recrutare internaţională pentru a le satisface nevoile.
Acest avocat călătoreşte constant prin Asia în căutarea lucrătorilor, „cunoscuţi pentru flexibilitatea lor şi pentru înţelegerea culturii muncii”, şi care se pot aştepta să câştige de patru până la cinci ori mai mult emigrând în România – chiar dacă salariul minim local nu depăşeşte 660 euro brut.
„Criza recrutării este de aşa natură, încât am adus chiar şi trei nepalezi gata să lucreze ca ciobani pentru a supraveghea asupra turmelor de oi”, spune el. „Intrăm într-un proces care a avut loc în Europa de Vest cu câteva decenii în urmă”, declară Sorin-Mihai Grindeanu, vicepreşedintele Partidului Social Democrat de guvernământ şi ministru al transporturilor, care consideră că „mai ales companiile de construcţii sunt foarte fericite” cu această forţă de muncă.
Chiar dacă ţara nu a avut până acum aproape niciun lucrător străin non-european, subiectul imigraţiei nu face prea multe valuri în societate, dincolo de câteva acte izolate de rasism. „În oraşele mari, românii sunt pregătiţi /pentru o astfel de realitate/”, a spus ministrul.
Purtătorul de cuvânt al partidului naţionalist de dreapta Alianţa pentru Unitatea Românilor, deputatul Dan Tănaşa, denunţă „imigraţia necontrolată care soseşte în România”. Dar respingerea imigranţilor este departe de a fi principalul mesaj de campanie al acestui partid în vederea alegerilor europene din 9 iunie.
În spatele mesajelor de faţadă care îndeamnă românii din diaspora să se întoarcă, cea mai mare parte a clasei politice pare să se fi împăcat cu ideea că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. „Când am întâlnit români care locuiesc în Italia, i-am întrebat de ce nu se întorc, acum când salariile sunt aproape aceleaşi între cele două ţări ale noastre în sectorul construcţiilor. Mi-au spus că au plecat acum douăzeci de ani, iar copiii lor au devenit acum mici italieni”, ne spune Grindeanu, care nu exclude ca acelaşi proces să se întâmple, într-o bună zi, pentru srilankezii şi nepalezii proaspăt sosiţi.
Această nouă imigraţie a permis ţării să revină, în anul 2022, la o creştere demografică – pentru prima dată de la sfârşitul comunismului. Pentru moment, însă, foarte puţini asiatici îndrăznesc să se stabilească cu adevărat aici, aducând cu ei şi familiile lor. O parte semnificativă dintre ei visează în mod deschis să meargă puţin mai spre vest.
„Am pierdut o mulţime de srilankezi şi vietnamezi, care au preferat să plece ilegal, în special în Portugalia”, se plânge Radu Dimitrescu, şeful unui grup de restaurante de lux din capitală, care acum are doar douăzeci de angajaţi străini, pentru că mulţi dintre ei au dispărut pentru a lucra ilegal în altă parte a Uniunii Europene.
Intrarea României în spaţiul Schengen pe 31 martie ar putea întări şi mai mult această tendinţă, ca urmare a eliminării tuturor controalelor la frontieră.
Dar, în ciuda tuturor acestor limitări, o mică comunitate de asiatici se conturează a fi permanentă. Sam Fernando, de exemplu, a sosit din Sri Lanka în 2019 pentru a lucra ca barman, înainte de a se recalifica în mecanica auto din cauza crizei Covid-19. Angajat acum într-un garaj, acest mecanic jovial câştigă până la 4.000 de lei (800 de euro) pe lună, şi a preluat obiceiul de a „participa la sesiuni de pescuit” alături de colegii săi vorbitori de română, o limbă pe care începe să o înveţe bine.
„Desigur, există ţări în care poţi să câştigi un trai mai bun, dar aici îmi place”, se justifică tânărul de treizeci de ani, care şi-a convins alţi doi concetăţeni să-l urmeze. Unul dintre ei este muzician în timpul liber. În septembrie 2023, trupa sa, numită „RO94” – pentru „România” şi codul telefonic al ţării sale, Sri Lanka (+94) – a susţinut primul concert de muzică srilankază din istoria României, într-o sală bucureşteană ticsită de compatrioţi.
