România este o ţară binecuvântată, afirmă Rim Kap-soo, ambasadorul Coreei de Sud la Bucureşti, după o excursie pe Transfăgărăşan. El îşi exprimă speranţa că mulţi turişti coreeni îi vor putea împărtăşi această opinie, subliniind că şi-a petrecut vara în România.
 
 ”Am făcut o scurtă excursie pe Transfăgărăşan. Priveliştea uluitoare mi-a liniştit mintea. România este o ţară binecuvântată. Sper că mulţi turişti coreeni să îmi poată împărtăşi acest sentiment”, a scris el pe Facebook.
  Diplomatul precizează că a stat vara aceasta în România, unde şi-a petrecut timp şi a cheltuit bani pentru a vedea frumuseţile României, scrie news.ro.
 
 El a postat şi un text în limba coreeană în care spune că a fost la munte, pe Transfăgăraşan, unde priveliştea de la Bâlea Lac îţi taie răsuflarea şi că a întâlnit un urs, pe care l-a fotografiat.
  ”România este un tărâm binecuvântat cu aşa natură”, conchide diplomatul, postând mai multe imagini din timpul călătoriei, inclusiv imaginea cu ursul.
 






