Actorul american de origine germană Christian Oliver, care a jucat în filme alături de Tom Cruise şi George Clooney pe parcursul unei cariere de 30 de ani, a murit alături de cele două fiice ale sale, joi, într-un accident de avion în largul coastei unei insule din Caraibe, anunţă The Guardian.
Oliver, pe numele său real Christian Klepser, şi fiicele sale erau pasageri la bordul unui avion monomotor care a decolat la aproximativ 12:10, ora locală, de pe un aeroport din Bequia, o mică insulă aparţinând de St Vincent şi Grenadinele, conform autorităţilor.
Oficialii forţelor de poliţie regale din St Vincent şi Grenadine au spus că avionul – care se îndrepta spre St. Lucia, situată în apropiere – a întâmpinat dificultăţi nespecificate pentru scurt timp şi apoi a căzut în mare.
La locul accidentului au coborât pescari, scafandri şi membri ai gărzii de coastă, iar personalul militar a reuşit să recupereze cele patru cadavre ale persoanelor aflate la bordul avionului.
Oliver, 51 de ani; fiicele sale Annik şi Madita Klepser, de 10, respectiv 12 ani; şi pilotul şi proprietarul avionului, Robert Sachs, au fost declaraţi decedaţi la faţa locului de către personalul medical, a spus poliţia. Paza de coastă a adus cadavrele lui Oliver, ale fiicelor lui şial lui Sachs – un rezident din Bequia – la o morgă locală cu barca, iar autopsiile menite să stabilească cauzele exacte ale morţii erau în aşteptare vineri.
Accidentul mortal de joi a generat un val de condoleanţe pentru familia şi prietenii regretatului actor, care încheiase filmarea scenelor finale pe platoul viitorului film intitulat Forever Hold Your Peace cu doar cinci zile înainte de Crăciun.
Regizorul Forever Hold Your Peace, Nick Lyon, i-a adus un omagiu lui Oliver joi seară, postând o fotografie pe Instagram cu el şi cu regretatul actor în ultima lor zi de filmări.
„Am vorbit ani de zile despre producerea unui film împreună şi, în cele din urmă, l-am făcut”, a scris Lyon, adăugând că el şi Oliver au lucrat împreună la cinci proiecte. „Îţi mulţumesc că eşti un coleg, actor şi prieten grozav.”, a spus el.
Bai Ling, protagonist în Forever Hold Your Peace, a publicat şi el un omagiu adus lui Oliver pe Instagram, numindu-l „un actor atât de curajos şi un om frumoasă”.
Ling, care a subliniat că Oliver era în vacanţă când a murit, a adăugat: „Viaţa [este] atât de frumoasă, dar atât de imprevizibilă şi atât de preţioasă. Să ne iubim şi să ne preţuim vieţile în fiecare moment”.
Cariera lui Oliver a început în 1994 cu un rol în serialul Saved by the Bell: The New Class. El a deţinut roluri în filmele The Good German alături de George Clooney şi Cate Blanchett, Speed Racer cu Emile Hirsch şi Valkyrie cu Tom Cruise.