Două persoane au ajuns la spital, duminică dimineaţa, în urma unui accident rutier la ieşirea din localitatea Slobozia Nouă.
Conform ISU Ialomiţa, accidentul rutier s-a produs în jurul orei 7,00, pe DN 21, la ieşirea din localitatea Slobozia Nouă către localitatea Iazu, în el fiind implicat un autoturism, care a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat.
La locul evenimentului au fost alocate de urgenţă trei echipaje din cadrul Gărzii de intervenţie Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi un echipaj SMURD. În sprijinul acestora a intervenit şi un echipaj al SAJ Ialomiţa (tip C).
În urma impactului au rezultat două victime, conştiente şi cooperante, dintre care una încarcerată, a precizat ISU Ialomiţa. Victima încarcerată a fost extrasă dintre fiarele contorsionate ale autoturismului. Ambele victime au fost monitorizate la locul intervenţiei, ulterior au fost preluate de echipajele medicale şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, pentru investigaţii suplimentare.
Sursa: Agerpres