Accident grav, nouă victime

Accident grav, nouă victime

Un grav accident de circulaţie a avut loc în judeţul Suceava. 9 oameni au trăit clipe de groază după ce maşinile în care se aflau s-au izbit puternic. 5 persoane, printre care şi trei minori au ajuns la spital. Traficul în zonă a fost blocat pe ambele sensuri de mers.

Scena accidentului este cumtremurătoare. Impactul a avut loc la ieşirea din comuna suceveană Dărmăneşti spre
Rădăuţi şi a fost atât de puternic încât ambele maşini au fost proiectate pe câmp. Mai mulţi şoferi care se aflau în zonă au sunat la 112. Echipajele SMURD care au ajuns de urgenţă la locul accidentului au găsit 9 victime. 5 dintre ele, doi adulţi şi trei copii grav răniţi, au fost transportate la spital. Poliţiştii ajuşi la faţa locului au început să facă măsurători, iar o anchetă va stabili împrejurările în care a avut loc accidentul, dar şi cine se face vinovat de producerea acestuia.

Noaptea trecută, alte patru persoane au fost implicate într-un accident care a avut loc în judeţul Bistriţa Năsăud.

Din cauza oboselii şoferul ar fi adormit la volan şi s-a răsturnat cu maşina în şanţul de pe marginea drumului.
Echipajele de descarcerare l-au scos din vehicul pe bărbatul de 44 de ani care se afla la volan. Era în stare de
inconştienţă. Bărbatul a fost resuscitat minute în şir. Din fericire, inima bărbatului a început să bată din nou. Alte trei persoane care se aflau în maşină au fost transportate la spital. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauza exactă a accidentului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt