Accident grav în judeţul Arad. Trei bărbaţi au ajuns la spital, după ce autoturismele în care se aflau s-au ciocnit frontal.
Totul s-a petrecut pe Drumul Judeţean 709 C. Un bărbat de 34 de ani a intrat frontal într-un microbuz în care se afla un pasager.
Şoferul autoturismului a rămas încarcerat, iar medicii ajunşi la faţa locului l-au scos dintre fiare. Toate cele trei victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Niciunul dintre şoferi nu a consumat băuturi alcoolice. Cauza probabilă a accidentului este neadaptarea vitezei la carosabilul umed, iar poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.