A murit Lee Sun-kyun, actorul din ”Parasite”, primul film de limbă non-engleză câştigător de Oscar

A murit Lee Sun-kyun, actorul din ”Parasite”, primul film de limbă non-engleză câştigător de Oscar

Actorul sud-coreean Lee Sun-kyun, cunoscut mai ales pentru rolul său din filmul ”Parasite / Parazit”, premiat cu Oscar, a fost găsit mort, anunţă presa locală, care citează poliţia, transmite BBC, citat de News.ro.
În vârstă de 48 de ani, Lee Sun-kyun a fost găsit inconştient într-o maşină într-un parc din centrul Seulului, miercuri, potrivit rapoartelor.
Nu este clar dacă Lee şi-a luat singur viaţa, dar poliţia primise un raport potrivit căruia acesta ar fi plecat de acasă, după ce a scris un memoriu, a precizat agenţia de ştiri Yonhap.
El a fost investigat din octombrie pentru presupus consum de droguri.
Yonhap a relatat că a fost suspectat că ar fi consumat droguri într-un bar din Seul. Actorul a declarat că, deşi a luat ceea ce i s-a dat, nu a ştiut că erau droguri ilegale.
Antreprenoarea ar fi spus poliţiei că el a consumat droguri la ea acasă de mai multe ori - lucru pe care el l-a negat. Anterior, el solicitase prin intermediul avocatului său să fie supus unui test cu detectorul de minciuni.
Testele sale de droguri au avut rezultate negative sau neconcludente, a adăugat raportul.
A existat un interes extins în jurul anchetei, care a provocat daune considerabile reputaţiei lui Lee. El a fost scos din No Way Out, un serial TV de mister ale cărui filmări au început în octombrie, pe fondul acuzaţiilor.
Actorul, care a fost căsătorit şi a avut doi fii cu actriţa Jeon Hye-jin, a avut o carieră actoricească de peste două decenii.
A jucat în rolul principal în zeci de filme şi emisiuni TV, devenind un nume cunoscut până în anii 2010.
A devenit celebru pe plan internaţional în rolul lui Park Dong-ik din ”Parasite”, tatăl din bogata familie Park.
Filmul a luat patru premii la Gala Oscar din 2020, inclusiv cel mai bun film - devenind primul film de limbă non-engleză care a câştigat acest premiu.
Infracţiunile legate de droguri, inclusiv cele care implică utilizarea de marijuana, sunt considerate infracţiuni grave în Coreea de Sud. Consumul de marijuana atrage după sine pedepse cu închisoarea de până la cinci ani.

Afla mai multe desprelee sun-kyunparasitedeces
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt