Un bărbat a murit şi o femeie a fost rănită după s-au răsturnat cu ATV-ul într-o râpă. Tragedia a avut loc în
Staţiunea Stâna de Vale din judeţul Bihor. Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, era cel care conducea ATV-ul pe un drum aflat în reparaţii. Accidentul a fost atât de şocant încât până şi martorii acestuia au avut nevoie de asistenţă medicală.
O plimbare cu ATV-ul s-a sfârşit tragic pentru un cuplu din Bihor. Vehiculul s-a răsturnat într-o râpă de pe marginea drumului care leagă Stâna de Vale de staţiunea Coada Lacului. Şoferul ATV-ului a murit pe loc.
„Din păcate, ca urmare a unor leziuni grave, incompatibile cu viaţa, pilotul ATV-ului a decedat. Partenera acestuia a suferit mai multe leziuni la nivelul membrelor si coloanei lombare şi a fost preluată de elicopterul SMURD”, au transmis reprezentanţii Salvamont Oradea.
Partenera bărbatul a fost găsită în viaţă de salvatori. Starea ei este însă una gravă. Drumul pe care circulau cei doi era dezafectat. Urma să intre curând în lucrări capitale de reparaţii.
Şocul a fost atât de mare pentru doi martori ai accidentului încât echipajele de la faţa locului au trebuit să le acorde şi lor asistenţă medicală.