Predicatorul musulman turc Fethullah Gulen, despre care Ankara spune că se află în spatele unei lovituri de stat eşuate din 2016, a murit în Statele Unite, unde era stabilit, la vârsta de 83 de ani, au relatat luni presa turcă şi un site asociat cu Gulen, informează Reuters, citat de News.ro.
Gulen a construit o mişcare islamică puternică în Turcia şi nu numai, dar şi-a petrecut ultimii ani în exil, acuzat de orchestrarea unei tentative de lovitură de stat împotriva liderului turc Recep Tayyip Erdogan, acuzaţii pe care le-a negat.
Herkul, un site care publică predicile lui Gulen, a anunţat pe contul său e X că Gulen a murit duminică seara în spitalul în care era tratat.
Gulen a fost cândva un aliat al lui Erdogan, dar a căzut apoi în dizgraţie, iar Erdogan l-a considerat responsabil pentru tentativa de lovitură de stat din 2016, când soldaţi rebeli au pus mâna pe avioane de război, tancuri şi elicoptere. Aproximativ 250 de persoane au fost ucise în această încercare eşuată de preluare a puterii.
Gulen a trăit într-un exil autoimpus în Statele Unite din 1999.
Potrivit adepţilor săi, mişcarea lui Gulen - cunoscută sub numele de „Hizmet”, care înseamnă „serviciu” în turcă - urmăreşte să răspândească o marcă moderată a islamului care promovează educaţia în stil occidental, pieţele libere şi comunicarea interconfesională. De la lovitura de stat eşuată, mişcarea sa a fost sistematic dezmembrată în Turcia, iar influenţa sa a scăzut la nivel internaţional.
Cunoscut de susţinătorii săi drept Hodjaefendi, sau profesor respectat, Gulen s-a născut într-un sat din provincia Erzurum din estul Turciei în 1941. Fiul unui imam, sau predicator islamic, a studiat Coranul încă din copilărie. În 1959, Gulen a fost numit imam al unei moschei din oraşul Edirne din nord-vestul ţării şi a început să se remarce ca predicator în anii 1960 în provincia Izmir din vest, unde a înfiinţat cămine studenţeşti şi mergea la casele de ceai pentru a predica. În discursurile de acolo, Harris transmitea un mesaj de unitate,
Aceste cămine studenţeşti au marcat începutul unei reţele informale care avea să se extindă în deceniile următoare prin educaţie, afaceri, mass-media şi instituţii de stat, oferind susţinătorilor săi o influenţă extinsă. Această influenţă s-a extins şi dincolo de graniţele Turciei, în republicile turceşti din Asia Centrală, Balcani, Africa şi Occident, prin intermediul unei reţele de şcoli.
