După ani întregi de proceduri întârziate, contestaţii şi blocaje administrative, proiectul Spitalul Regional de Urgenţă Cluj intră oficial în etapa de execuţie. Ministerul Sănătăţii a semnat marţi contractul pentru construirea noii unităţi medicale, investiţie considerată una dintre cele mai importante pentru infrastructura sanitară din România şi finanţată în proporţie de peste 85% din fonduri europene prin Programul de Sănătate.
Semnarea documentelor a avut loc la Palatul Victoria, în prezenţa premierului interimar Ilie Bolojan, a ministrului Sănătăţii Cseke Attila, a primarului Clujului Emil Boc şi a reprezentanţilor asocierii care a câştigat licitaţia pentru execuţia lucrărilor.
Contractul a fost atribuit asocierii conduse de compania turcă CCN ALTYAPI YATIRIMLARI VE İNŞAAT ANONIM ŞIRKETI, alături de CCN YATIRIM HOLDING ANONIM ŞIRKETI, Bedamiro Holding Parcări Construct, CCN INTERNATIONAL SRL şi ROTARY CONSTRUCŢII MENTENANŢĂ. Acesta vizează etapa a doua a proiectului, respectiv construcţia efectivă a spitalului, după ce anterior au fost realizate lucrările de pregătire a terenului din Floreşti, pe amplasamentul fostei unităţi militare.
Procesul de atribuire a fost unul dificil şi a durat luni întregi din cauza numeroaselor contestaţii depuse la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Litigiile au ajuns inclusiv la Curtea de Apel Bucureşti, care a decis în final în favoarea companiei turceşti.
Premierul Ilie Bolojan a declarat că semnarea contractului reprezintă un moment important atât pentru regiunea de Nord-Vest, cât şi pentru sistemul medical românesc.
„Am ajuns, după mulţi ani, cu întârzieri, în conjunctura în care putem semna acest important contract în domeniul sănătăţii, pentru regiunea Nord-Vest, iar pentru mine e o dublă bucurie, pe de-o parte pentru că putem semna şi vor putea începe lucrările astfel încât în anii următori să avem încă un spital important, iar pe de altă parte pentru că sunt un locuitor al regiunii, unde ştim că cele mai importante servicii sunt asigurate de medicii din Cluj. Mă bucur că echipa de medici va putea beneficia şi de condiţii şi aparatură la nivelul performanţelor pe care le-au dovedit în serviciul pacienţilor şi salvarea de vieţi”, a comentat premierul Bolojan.
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a transmis că proiectul intră acum într-o etapă concretă, după o perioadă lungă marcată de obstacole şi neîncredere.
„Momentan, în viaţa unei comunităţi se întâmplă lucruri care definesc nu doar prezentul ci şi generaţiile care vin. Nu vorbim despre o simplă clădire, nu e doar un şantier, este cel mai important demers de infrastructură din inima Transilvaniei, din ultimele decenii. E un maraton, drumul a fost lung, plin de provocări, de bariere şi uneori de neîncredere. Azi încep faptele, de azi lucrurile chiar se întâmplă”, a spus ministrul Attila.
Primarul Emil Boc a precizat că municipalitatea a început deja lucrările de infrastructură necesare pentru accesul la viitorul spital. Potrivit acestuia, drumul dintre Cluj-Napoca şi Floreşti este în curs de extindere la şase benzi, iar proiectul include şi un pasaj suprateran cu acces direct către unitatea medicală. În paralel, lucrările la metrou vor începe tot în zona viitorului spital pentru a fluidiza traficul după deschiderea acestuia.
Noua unitate medicală va avea 849 de paturi, dintre care 106 pentru ATI, inclusiv secţii dedicate pediatriei, neonatologiei şi tratării marilor arşi. Blocul operator va include 22 de săli de chirurgie, iar întregul complex va depăşi 184.000 de metri pătraţi. Contractul prevede şi realizarea unui heliport, a unui parc fotovoltaic şi instalarea echipamentelor medicale grele. Termenul de execuţie este de 40 de luni, iar investiţia totală se ridică la aproximativ 3,4 miliarde de lei.






