9 Mai – Ziua Europei. România, 17 ani de când este membră. Mesajul transmis de Klaus Iohannis

9 Mai – Ziua Europei. România, 17 ani de când este membră. Mesajul transmis de Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis transmite, joi, de Ziua Europei, că alegerile europarlamentare din acest an reprezintă un test cu mize foarte importante pentru democraţia europeană şi avem obligaţia să îi încurajăm pe cetăţenii naţiunilor noastre să participe la vot.

El mai spune că europenii îşi doresc să trăiască în societăţi libere, cu stat de drept funcţional, în care drepturile şi libertăţile sunt respectate, iar rezultatul votului din iunie trebuie să reflecte această opţiune majoritară. Cei care contestă proiectul european trebuie să răspundă la întrebarea „Care este alternativa pe care o propun?”.

”La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pune în faţa unor decizii majore, prin care să ne reconfirmăm ataşamentul deplin la principiile şi valorile definitorii pentru Uniunea Europeană: solidaritate, unitate, diversitate, respect pentru statul de drept şi drepturile fundamentale ale omului. Aceştia sunt pilonii pe care s-a construit Uniunea noastră şi pe care în urmă cu cinci ani, la Summitul istoric de la Sibiu, ne-am luat angajamentul să-i apărăm, pentru a putea consolida şi avansa proiectul european”, afirmă preşedintele Klaus Iohannis în mesaj.

”Divizarea dintre state, discursurile care promovează faliile în interiorul societăţilor democratice sunt arme care ne ameninţă pacea şi prosperitatea. Sunt fenomene îngrijorătoare, care includ ample campanii de dezinformare, ştiri false, agresivitate sporită în spaţiul public. Toate acestea pun la încercare sănătatea democraţiilor noastre şi generează o polarizare accentuată în societate”, precizează şeful statului.

Klaus Iohannis menţionează că ”în acest context, alegerile europarlamentare din acest an reprezintă un test cu mize foarte importante pentru democraţia europeană şi avem obligaţia să îi încurajăm pe cetăţenii naţiunilor noastre să participe la vot.”.

Potrivit preşedintelui, ”provocările actuale ne arată cu atât mai clar că avem responsabilitatea faţă de oameni să menţinem pacea pe continent, iar cea mai sigură soluţie este întărirea construcţiei europene şi consolidarea unităţii dintre naţiunile noastre”.

El subliniază că aniversarea din acest an are valenţe speciale şi pentru că am marcat de curând 20 de ani de la cea mai amplă extindere a Uniunii Europene, odată cu aderarea, la 1 mai 2004, a zece noi state membre, completată în 2007 prin alăturarea României şi a Bulgariei la Uniune.

Afla mai multe despreiohannisueziua europei
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt