78 de percheziţii domiciliare la persoane suspecte de braconaj şi nerespectarea regimului armelor

78 de percheziţii domiciliare la persoane suspecte de braconaj şi nerespectarea regimului armelor

Poliţiştii efectuează, miercuri dimineaţă, 78 de percheziţii domiciliare în judeţul Bistriţa-Năsăud, la persoane suspectate de braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Percheziţiile au fost dispuse în cadrul unui dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, iar la sediul poliţiei vor fi conduse, pentru audieri, 20 de persoane.

În funcţie de probatoriul administrat, vor fi dispuse măsuri legale.

Acţiunea beneficiază de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, al inspectoratelor de poliţie din judeţele Mureş şi Cluj, precum şi al luptătorilor serviciilor pentru acţiuni speciale Alba, Cluj, Covasna, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Satu-Mare, Sălaj, Sibiu şi Suceava şi al jandarmilor.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt