500 de kilograme de cereale şi material lemnos, dispărute într-un incendiu

500 de kilograme de cereale şi material lemnos, dispărute într-un incendiu

Aproximativ 500 de kilograme de cereale, un metru cub de material lemnos, electronice, electrocasnice, mobilier, dar şi circa 110 metri pătraţi ai unei anexe folosite ca locuinţă au ars, în urma unui incendiu puternic, izbucnit în localitatea Corbu, judeţul Olt.

Potrivit precizărilor făcute de angajaţii ISU, pompierii Staţiei Scorniceşti au acţionat cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD. În sprijinul militarilor au acţionat şi pompierii Serviciului Privat pentru Situaţii de Urgenţă OMV Petrom, cu o autospecială de stingere.

La momentul sosirii echipajelor, acest incendiu se manifesta la acoperişul anexei şi la bunurile din interior, cu posibilităţi de propagare la casa aflată în continuarea anexei.

Proprietarul locuinţei, în vârstă de 75 de ani, conştient şi cooperant, cu o plagă de aproximativ cinci centimetri la membrul superior drept, a fost asistat de echipajul SMURD şi transportat la UPU Slatina.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt