26 de state UE, declaraţie comună înaintea summitului din Alaska. De nu a semnat şi Viktor Orban

26 de state UE, declaraţie comună înaintea summitului din Alaska. De nu a semnat şi Viktor Orban

Ucrainenii trebuie să aibă libertatea de a-şi decide viitorul şi o soluţie diplomatică trebuie să protejeze interesele vitale ale Europei şi ale Ucrainei, indică o declaraţie semnată de liderii statelor membre ale Uniunii Europene cu excepţia Ungariei, potrivit Agerpres.

''Negocieri semnificative pot avea loc doar în contextul unei încetări a focului sau al reducerii ostilităţilor'', afirmă semnatarii declaraţiei publicate cu trei zile înaintea întâlnirii între preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin, ce va avea loc în Alaska.

''Noi, liderii Uniunii Europene, salutăm eforturile preşedintelui Trump cu privire la încheierea războiului de agresiune al Rusiei contra Ucrainei şi la realizarea unei păci juste şi durabile şi securităţii pentru Ucraina. O pace justă şi durabilă care aduce stabilitate şi securitate trebuie să respecte dreptul internaţional, printre care principiile independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi acela că frontierele internaţionale nu trebuie să fie schimbate prin forţă. Calea către pace în Ucraina nu poate fi decisă fără Ucraina'', arată textul declaraţiei.

De asemenea, semnatarii subliniază că războiul de agresiune rus împotriva Ucrainei are implicaţii mai ample pentru securitatea europeană şi internaţională şi anunţă că Uniunea Europeană, în coordonare cu Statele Unite şi alţi parteneri, vor continua să furnizeze Kievului sprijin politic, financiar, economic, umanitar, militar şi diplomatic întrucât Ucraina îşi exercită dreptul său intrinsec de autoapărare.

''UE şi statele sale membre sunt pregătite să contribuie în continuare la garanţiile de securitate pe baza competenţelor şi capacităţilor respective, în concordanţă cu dreptul internaţional, şi cu deplina respectare a politicii de apărare şi securitate a anumitor state membre şi ţinând cont de interesele de securitate şi apărare ale tuturor statelor membre. Uniunea Europeană subliniază dreptul intrinsec al Ucrainei de a-şi alegere propriul destin şi va continua să sprijine Ucraina pe calea sa către aderarea la UE'', indică declaraţia în încheiere.

De ce nu a semnat şi Viktor Orban

Singura măsură rezonabilă pentru liderii Uniunii Europene ar fi să convoace o întâlnire UE-Rusia pe modelul summitului SUA-Rusia, a declarat marţi premierul ungar Viktor Orban, într-o postare pe Facebook ce explică motivele pentru care nu a semnat declaraţia UE.

Declaraţia UE ''încearcă să stabilească o serie de condiţii pentru o întâlnire la care liderii UE nici măcar nu au fost invitaţi. Este suficient de trist că UE a fost ţinută pe tuşă. Mai rău de atât pentru noi ar fi să dăm instrucţiuni de pe bancă. Singura măsură rezonabilă pentru liderii UE ar fi convocarea unei întâlniri UE-Rusia pe modelul summitului SUA-Rusia. Daţi o şansă păcii!'', a scris şeful guvernului ungar.

Afla mai multe despreorbanue
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt