Sunt doi hidranţi pe strada pe care ieri au luat foc 17 case. Nici unul dintre ei nu a putut fi folosit: unul era acoperit cu pavele, celălalt a devenit loc de parcare, legal acordat de primărie. Apa pentru stingerea incendiului a fost adusă de pompieri de la 150 de metri. Vorbim despre o stradă dintr-o zonă semicentrală a Capitalei României. Patru case au fost mistuite complet. Familiile au încercat azi să recupereze câteva pungi cu haine sau documente, ce le-a mai rămas în urma flăcărilor. Oamenii sunt încă în stare de şoc şi acuză autorităţile că nu s-au coordonat destul de bine la faţa locului.
Pe Intrarea Sectorului din Bucureşti a fost iadul. Aşa descriu oamenii cele trăite în 3 ore de coşmar. Atât a durat incendiul care a mistuit 4 case şi avariat alte 13. Poate că pagubele ar fi fost mai mici dacă pompierii ar fi avut acces la hidranţii din zonă...
Propietarul maşinii care bloca accesul la unul dintre hidranţi spune că a cerut primăriei să-i dea un alt loc de parcare...şi chiar i-a scris primarului de la sectorul 3.
„Credeţi-mă că nu vreau să fiu răutăcios. Dar atătaţi doamnei de la parcări dacă este suficient spaţiu pentru intervenţia pompierilor la hidrant”, scria locatarul căruia primăria i-a acordat locul de parcare unde era hidrantul.
Iar răspunsul primarului nu a întârziat să vină...
„Stimate domn, înţeleg că locul vă este atribuit dvs., nu? Da, îl puteţi folosi fără probleme, el este corect trasat şi amenajat, la fel şi cel de lângă, şi, da, s-a discutat cu cei de la Utilităţi. Deci este ok, vă puteţi folosi locul fără probleme, dacă vă este distribuit dvs.”, i-a răspuns primarul Negoiţă.
Nici Primarul Sectorului 3 nici vreun reprezentant al departamentului de comunicare nu au vrut să ofere un punct de vedere redacţiei Focus!
Şi asta nu e tot....
Aşa că... nu au putut fi folosiţi iar maşinile pompierilor cu greu au reuşit să intre pe strada extrem de îngustă. Ba chiar au tras apă de la mai bine de 150 de metri distanţă...
Toate acestea au semnat... timp pierdut. Oamenii din zonă spun că peste 40 de minute. De aici şi... pagubele extrem de mari.
Cu mâinile pline de cenuşă, unii au reuşit să mai scoată un sac de haine din casă, alţii doar câteva hârtii şi poze. Cei mai norocoşi au reuşit să salveze câteva piese de mobilier. Sunt trişti însă...fericiţi că au scăpat cu viaţă.
Locatarii afectaţi de incendiu vor să meargă la primărie pentru a rezolva problema hidrantului.