SINTEZA. Ce înseamnă verdictul cu privire la SuperLiga Europeană pentru fotbal?

SINTEZA. Ce înseamnă verdictul cu privire la SuperLiga Europeană pentru fotbal?

Curtea Europeană de Justiţie a decis joi că UEFA, organismul de conducere al fotbalului european, şi omologul său mondial, FIFA, au încălcat legislaţia UE atunci când au împiedicat 12 cluburi să formeze o SuperLigă Europeană (ESL), notează News.ro.
CE ESTE SUPERLIGA EUROPEANĂ?
Real Madrid, Barcelona şi Juventus, plus alte nouă cluburi importante din Europa au anunţat înfiinţarea ESL - o ligă închisă - în aprilie 2021.
Compania de dezvoltare sportivă A22 a ajutat la crearea ESL.
Dar demersul a eşuat în 48 de ore, după ce un val de proteste din partea fanilor, guvernelor şi jucătorilor a forţat Manchester United, Liverpool, Manchester City, Chelsea, Tottenham Hotspur, Arsenal, AC Milan, Inter Milano şi Atletico Madrid să se retragă.
CARE A FOST DOSARUL INTENTAT DE ESL ÎMPOTRIVA UEFA?
Bernd Reichart, directorul executiv al A22, a declarat că ESL a dorit să spargă ceea ce el a descris ca fiind un monopol al competiţiilor gestionate de UEFA, care organizează competiţii europene de aproape 70 de ani şi care vede ESL ca pe o ameninţare semnificativă.
Atunci când cluburile în cauză au fost ameninţate cu sancţiuni, ESL s-a adresat instanţei de judecată, susţinând că UEFA şi FIFA deţin o poziţie de monopol care încalcă legea Uniunii Europene privind concurenţa şi libera circulaţie.
În ciuda faptului că nouă cluburi s-au retras, cele trei cluburi care nu s-au retras - Real Madrid, Barcelona şi Juventus - încă mai sperau să pornească ESL. Cu toate acestea, Juventus a optat să se retragă la începutul acestui an, când consiliul de administraţie al clubului italian s-a schimbat.
Real şi Barca au sesizat o instanţă spaniolă, care a cerut ulterior îndrumări de la Curtea Europeană cu sediul în Luxemburg.
CARE A FOST VERDICTUL CURŢII EUROPENE DE JUSTIŢIE?
Curtea a declarat că UEFA şi FIFA au încălcat legislaţia UE prin faptul că au împiedicat formarea unei SuperLigi şi că au abuzat de poziţia lor dominantă interzicând cluburilor să concureze în ESL.
Curtea a precizat că atât reglementarea, cât şi organizarea de competiţii sportive nu constituie o încălcare a legislaţiei UE în materie de concurenţă şi că federaţiile sportive pot refuza accesul terţilor pe piaţă, dar numai dacă refuzul este justificat de obiective reale.
Instanţa a adăugat că, în acest moment, "nu există un cadru pentru regulile FIFA şi UEFA care să asigure că acestea sunt transparente, obiective, nediscriminatorii şi proporţionale".
În hotărârea instanţei se arată că ambele organisme trebuie "să se conformeze regulilor de concurenţă şi să respecte libertatea de circulaţie", adăugând că normele lor privind aprobarea, controlul şi sancţiunile reprezintă restricţii nejustificate ale libertăţii de a furniza servicii.
"Curtea observă că organizarea de competiţii de fotbal între cluburi şi exploatarea drepturilor mediatice sunt, în mod evident, activităţi economice", a precizat aceasta. "Prin urmare, acestea trebuie să se conformeze regulilor de concurenţă şi să respecte libertăţile de circulaţie."
Cu toate acestea, instanţa a precizat că hotărârea nu înseamnă neapărat că proiectul ESL trebuie să fie aprobat. Acest lucru urmează să fie decis de instanţa spaniolă.
În acest caz, Curtea de Justiţie a interpretat doar dreptul Uniunii Europene sau validitatea unui act al Uniunii Europene, nu a decis litigiul în sine.
CE ÎNSEAMNĂ ACEASTĂ HOTĂRÂRE PENTRU FOTBAL?
Verdictul înseamnă că grupările europene se pot înscrie într-o altă ligă continentală - fără ameninţarea unor sancţiuni - în loc să joace în competiţii gestionate exclusiv de UEFA.
La scurt timp după verdict, A22 a lansat o altă propunere pentru noi competiţii cu 64 de echipe masculine şi 32 de echipe feminine care să joace meciuri în timpul săptămânii într-un sistem de ligă în toată Europa.
Deşi proiectul iniţial al SuperLigii era o competiţie închisă, în noua competiţie, cluburile ar urma să participe pe baza meritelor sportive, fără membri permanenţi. De asemenea, cluburile ar rămâne în ligile lor naţionale respective.
Cu toate acestea, nu există nicio garanţie că cluburile din Premier League se vor înscrie în noua competiţie.
La două luni după ce cele şase cluburi englezeşti s-au retras din proiectul din 2021, acestea au declarat că vor plăti o sumă totală de 22 de milioane de lire sterline (27,78 milioane de dolari) ca "un gest de bunăvoinţă".
Ele riscă o penalizare de 30 de puncte dacă vor încerca o mişcare similară în viitor, în timp ce Premier League a mai spus că fiecare dintre ele va fi amendată cu 25 de milioane de lire sterline dacă va încerca o nouă desprindere.

Afla mai multe despresuperligauefajustitie
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt