Raluca Olaru şi Nadia Kicenok, învinse în sferturile probei de dublu la Strasbourg (WTA)

Raluca Olaru şi Nadia Kicenok, învinse în sferturile probei de dublu la Strasbourg (WTA)

Perechea româno-ucraineană Raluca Olaru/Nadia Kicenok a fost învinsă de cuplul Lucie Hradecka (Cehia)/Sania Mirza (India) cu 6-3, 7-6 (4), miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 250 de la Strasbourg, dotat cu premii totale de 203.024 euro.

Principalele favorite s-au impus după o oră şi 43 de minute.

Olaru şi Kicenok au comis nu mai puţin de 9 duble greşeli în acest meci, faţă de doar 5 ale învingătoarelor.

Olaru a cucerit titlul la Strasbourg, în 2018, alături de Mihaela Buzărnescu.

În sferturi la Strasbourg se mai afla o pereche româno-ucraineană, Gabriela Ruse/Marta Kostiuk, care s-a retras înaintea meciului cu perechea Nicole Melichar-Martinez (SUA)/Daria Saville (Australia), din cauza problemelor medicale pe care le are la spate Gabriela Ruse.

Cele două perechi româno-ucrainene s-au ales fiecare cu un cec de 1.895 de euro şi 60 de puncte WTA la dublu.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt