Tenismanul francez Jo-Wilfried Tsonga (36 ani) a fost învins de belarusul Egor Gherasimov, cu 7-5, 6-1, luni, în prima rundă a turneului ATP 500 de la Barcelona, dotat cu premii totale de 1.565.480 euro.
Tsonga nu reuşeşte să revină la nivelul său cunoscut, după problemele medicale cu care s-a confruntat, iar în acest an are o singură victorie în cinci partide jucate.
Alţi doi francezi au părăsit competiţie catalană din prima rundă, Gilles Simon, învins de spaniolul Pablo Andujar, finalist în 2015, cu 6-1, 3-6, 6-3, şi Benoît Paire, eliminat de italianul Federico Gaio, cu 7-5, 6-3.
Japonezul Kei Nishikori, campion la Barcelona în 2014 şi 2015, s-a impus în faţa argentinianului Guido Pella cu 4-6, 7-6 (7/4), 6-2, urmând să îl înfrunte în runda a doua pe chilianul Cristian Garin, cap de serie numărul 13.
Spaniolul Rafael Nadal, principalul favorit şi deţinătorul numărului de titluri la Barcelona (11), va juca direct în turul secund, contra belarusului Ilia Ivaşka.
agerpres.ro