Clasamentul ATP - Niciun american în top 30, o premieră

Clasamentul ATP - Niciun american în top 30, o premieră

Pentru prima oară de la crearea clasamentului mondial al jucătorilor profesionişti de tenis (ATP), în 1973, niciun american nu figurează în primele 30 de locuri ale ierarhiei publicate luni.

Primul jucător american din clasament este Taylor Fritz, care a pierdut o poziţie faţă de ultima ierarhie şi se află pe 31. Acest recul reflectă declinul tenisului masculin din Statele Unite, ţară care a dat mai mulţi lideri mondiali de-a lungul timpului, Jimmy Connors, John McEnroe, Jim Courier, Pete Sampras, Andre Agassi, Andy Roddick, şi care nu a mai avut un reprezentant în vârf din 2004.

Rusul Daniil Medvedev a revenit pe locul secund, în dauna spaniolului Rafael Nadal, care a fost eliminat în sferturi la Madrid.

Germanul Alexander Zverev, câştigător la Madrid, duminică, şi-a consolidat poziţia a şasea în lume.

Marius Copil, aflat pe 228, rămâne cel mai bine clasat român la simplu. Horia Tecău a coborât două poziţii la dublu şi se află pe 24.

agerpres.ro

Afla mai multe despreatpclasamentclasament mondial
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt