Gică Hagi a luat decizia finală. Fostul mare fotbalist nu a acceptat propunerea de a fi selecţionerul României, în locul lui Edi Iordănescu.
Hagi a punctat că decizia a fost una foarte grea, deoarece a fi selecţioner este un vis.
”Dragi suporteri români, în urma discuţiilor din ultima perioadă, cu privire la dorinţa Federaţiei Române de Fotbal de a fi noul selecţioner al României, doresc să precizez următoarele:
- Am analizat în ultimele zile această posibilitate, pentru că, pe de o parte, trebuiau îndeplinite anumite condiţii ale F.R.F, iar pe de altă parte există proiectul pe care l-am început la Farul Constanţa în urmă cu trei ani, unde îmi doresc să construim un club puternic.
- Din acest motiv am decis că nu pot accepta, în acest moment, propunerea Federaţiei Române de Fotbal de a fi selecţionerul echipei naţionale.
- A fost cu siguranţă una din cele mai dificile decizii pe care le-am luat în întreaga carieră, pentru că naţionala României reprezintă visul oricărui tehnician român.
- Mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături în aceste zile. Hai, România !
Cu respect, Gheorghe Hagi” e comiunicatul emis pe site-ul Farului.
Este al doilea refuz pe care Gică Hagi i-l transmite lui Răzvan Burleanu în mai puţin de trei ani, însă preşedintele FRF nu are încotro şi trebuie să înceapă rapid negocierile cu alţi tehnicieni, în ideea de a-i găsi un succesor lui Edi Iordănescu.
Următorii pe lista FRF: Mutu şi Rădoi
Potrivit Prosport, după refuzul lui Hagi, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, va demara negocieri cu Adrian Mutu şi Mirel Rădoi.
Ambii se află în partea superioară a listei de potenţiali selecţioneri, după cum a confirmat inclusiv directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, iar în perioada următoare vor fi invitaţi, cel mai probabil, la discuţii.
Dacă Mutu părea favorit clar acum câteva zile, se pare că în ultima perioadă varianta Rădoi a prins şi ea putere, astfel că acum lupta între cei doi este undeva 60-40 la sută, în favoarea „Briliantului”, potrivit sursei citate.
Adrian Mutu şi Mirel Rădoi sunt ambii liberi de contract din relativ acceaşi perioadă. Primul menţionat şi-a încheiat socotelile cu CFR Cluj la data 3 de aprilie, după doar două luni de colaborare şi 11 meciuri bifate.
Cinci zile mai târziu, pe 8 aprilie, Mirel Rădoi s-a despărţit şi el de Al Jazira, din Emiratele Arabe Unite, şi a rămas liber de contract. Asemenea lui Mutu, Rădoi a avut o colaborare foarte scurtă, tot de două luni.
În urma unei reuniri a Comisiei Tehnice de la FRF, recent s-a stabilit o listă lungă de potenţiali selecţioneri, care potrivit dezvăluirilor lui Mihai Stoichiţă cuprinde nume ca Mircea Lucescu, Cristi Chivu, Ladislau Boloni, Adrian Mutu sau Mirel Rădoi. Dintre aceştia, doi ar fi favoriţi pentru a-l înlocui pe Iordănescu Jr.