Liderul Pro România, Victor Ponta, a fost întrebat, miercuri la interviurile HotNews Live, dacă consideră că a fost iertat de către rudele victimelor din Colectiv, spunând că nu crede că acestea l-au făcut pe el responsabil pentru tragedie, pentru că el, ca premier la acel moment, nu a făcut "nici bine, nici rău" şi că nu avea ce să facă mai mult. "Am un sentiment pe care îl împărtăşesc cu ei - că nu s-a făcut dreptate în justiţie", a susţinut Ponta. Despre celebra declaraţie a ministrului Sănătăţii de atunci Nicolae Bănicioiu că România are de toate şi poate trata victimele în ţară, Victor Ponta susţine că lui Bănicioiu aşa i-au spus medicii că "avem de toate".
Ponta a mai spus, la interviurile HotNews Live, că el crede că criza sanitară în România se va încheia doar după apariţia vaccinului anti-COVID şi s-a declarat convins că după alegerile parlamentare din 6 decembrie România va intra în lockdown.