Din cele 1.392 de clădiri ale unităţilor sanitare publice şi private care funcţionau în România la jumătatea lui decembrie, 302 nu deţineau autorizaţia de securitate la incendiu, însă 120 dintre ele au avize eliberate, se arată într-un raport al IGSU , în urma controalelor făcute după incendiul de anul trecut de la Spitalul din Piatra Neamţ.
Potrivit sursei citate, 310 clădiri aveau autorizaţie de securitate la incendiu, 52 erau autorizate parţial, iar 728 nu necesitau obţinerea documentului.
Pavilionul de la Institutul "Matei Balş" în care a izbucnit incendiul soldat cu cinci morţi avea aviz din partea pompierilor , însă nu şi autorizaţie, a declarat, vineri seară, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat. El a spus că, în urma unui control din noiembrie, ISU Bucureşti a stabilit clar lipsa autorizaţiei şi a fost dat un avertisment în acest sens. "Dar, vreau să se înţeleagă încă un lucru: existenţa autorizaţiei, poate că, chiar şi dacă era autorizat nu împiedica apariţia acestei tragedii", a susţinut Raed Arafat.
Potrivit legii, autorizaţia de securitate la incendiu certifică faptul că o construcţie respectă prevederile reglementărilor tehnice de proiectare. Acest document conferă persoanelor fizice sau juridice, deţinătoare ale construcţiilor, instalaţiilor şi ale altor amenajări, dreptul de a le edifica, de a le pune în funcţiune şi de a le exploata din punctul de vedere al îndeplinirii cerinţei de securitate la incendiu. Autorizaţia trebuie solicitată după admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor şi înainte de darea în funcţiune a clădirii.