Testul rapid Covid, neindicat pentru acasă

Testul rapid Covid, neindicat pentru acasă

Sunt sau nu testele rapide de antigen soluţia pentru a depista în cel mai scurt timp bolnavii infectaţi cu SARS-COV 2? Părerile specialiştilor din întreaga lume sunt împărţite. În timp ce mai multe ţări au decis să le folosească pentru testarea în masă, în România, testele rapide sunt puse sub semnul întrebării. Motivul: sensibilitatea unui asemenea test rapid este între 70 şi 95 la sută, în funcţie de încărcătura virală din organism.

Testele rapide antigen au apărut în ţara noastră în urmă cu aproape o lună. Mii de asemenea kituri de testare au fost trimise, într-o primă fază, spitalelor din linia întâi. Apoi, au fost date şi celorlalte unităţi sanitare, pentru a fi folosite la primiri-urgenţe. Rezultatul unui asemenea test se obţine în cel mult 15 minute şi nu necesită analiză de laborator. Kit-ul de testare include un tampon steril pentru realizarea
exudatului nazal şi faringian, un reactiv şi o duză cu filtru. Specialiştii nu recomandă, însă, ca acest test să fie făcut acasă.

Testul rapid, spre deosebire de cel real time PCR, evidenţiază antigenul de pe suprafaţa virusului. Adică, dacă cineva este infectat cu SARS- Cov 2. Medicii sunt însă rezervaţi în ceea ce priveşte rezultatul corect al acestui test.

Specialiştii spun că, dacă testul este pozitiv, atunci, cel mai probabil, şi testul PCR, care este singurul cu rezultat clar, va arăta că pacientul este infectat cu noul coronavirus. Testul rapid însă poate da şi un rezultat fals negativ. El poate fi totuşi folosit pentru a se avea un punct de plecare în diagnosticarea unor persoane care au diverse simptome.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt