Preşedintele american Joe Biden şi lierii Australiei, Indiei şi Japoniei au convenit vineri, în cadrul unui summit virtual, să coopereze pentru furnizarea a până la 1 miliard de doze de vaccinuri pentru coronavirus ţărilor aflate în curs de dezvoltare din regiunea Indo-Pacific, până la sfârşitul anului 2022, pentru a contracara diplomaţia în creştere pentru vaccinuri a Chinei, transmite Reuters.
Biden, care a găzduit prima întâlnire la nivel de lideri a unui grup care are un rol major în eforturile sale de a contracara puterea economică şi militară din ce în ce mai mare a Chinei, a declarat că o regiune Indo-Pacifică liberă şi deschisă este ”esenţială” pentru toate cele patru ţări.
”Statele Unite s-au angajat să lucreze cu dvs., cu partenerii noştri şi cu toţi aliaţii noştri din regiune, pentru a atinge stabilitatea”, a spus el.
Consilierul pentru securitate naţională al lui Biden, Jake Sullivan, a declarat că liderii au abordat probleme regionale cheie la reuniunea virtuală, ”inclusiv libertatea de navigaţie şi libertatea de constrângere” în Marea Chinei de Sud şi de Est, problema nucleară din Coreea de Nord şi lovitura de stat şi represiunea violentă în Myanmar.
El a spus că printre problemele discutate se numără recentele atacuri cibernetice şi problemele legate de lanţul de aprovizionare cu semiconductori.