Directorul medical al Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş", Adrian Marinescu, a afirmat miercuri că, potrivit statisticilor, aproximativ 90% dintre reţetele de antibiotice se scriu în afara spitalului.
"Cred că este important să plecăm de la nişte cifre care ne arată o realitate în Europa. În momentul în care vorbim de secţiile de Terapie intensivă, este clar că vorbim despre un procent cam de 10% pentru aceste infecţii asociate actului medical. În România este o subevaluare şi sperăm ca acest lucru să se schimbe în curând. (...) Practic, în Europa aceste infecţii sunt luate ca atare. Sigur, există programe care să le combată, dar nu înseamnă că se face o legătură de cauzalitate şi nu există o vină din partea personalului medical. Este adevărat, fiecare caz în parte poate fi discutat, dar sunt situaţii rare. Dacă vorbim de rezistenţă la antibiotice, ea nu numai că nu se referă la specialitatea de boli infecţioase, dar nu se referă doar la spital. Statisticile ne spun că 90% dintre reţetele de antibiotic se scriu în afara spitalului la nivel de medicină primară, medici care nu sunt în spital", a spus Marinescu, la o conferinţă.
El a amintit că în perioada pandemiei cu noul coronavirus s-au prescris antibiotice, deşi este vorba despre o infecţie virală.
"Vă aduc aminte că în timpul pandemiei, culmea, vorbim de o infecţie virală şi nu am fi avut nicio legătură cu antibioticele, totuşi s-a prescris foarte mult. Se pune întrebarea cum de acest lucru se întâmplă în continuare deşi nu există protocol, nu există nimic scriptic din punct de vedere ştiinţific care să explice acest lucru. Acestea sunt realităţi, eu cred că se vor schimba, dar trebuie să ne aşteptăm la faptul că va fi un proces de lungă durată. Ce trebuie să îşi dorească România este că pe tot teritoriul ei tot ce înseamnă prescripţie de antibiotice lucrurile să se schimbe. Să se schimbe în abordare, să fie alte indicaţii şi până la urmă să se întâmple în practică", a mai afirmat medicul.
Potrivit acestuia, "indiferent de secţie şi de spital" există infecţii asociate actului medical.
agerpres.ro