Spotify anunţă măsuri împotriva dezinformării despre COVID-19 după numeroase critici

Spotify anunţă măsuri împotriva dezinformării despre COVID-19 după numeroase critici
Getty Images

Spotify va lua măsuri pentru a combate dezinformarea despre COVID-19 pe platforma sa, a anunţat duminică gigantul suedez de streaming muzical, după o mişcare de boicot lansată de starul rock canadiano-american Neil Young, relatează AFP.

Numărul unu mondial al industriei de streaming muzical va introduce link-uri în toate podcasturile sale despre COVID-19, care îi vor ghida pe utilizatori către informaţii concrete şi din surse ştiinţifice, a anunţat directorul general şi fondatorul Spotify, Daniel Ek.

"Pe baza feedback-ului pe care l-am primit în ultimele săptămâni, a devenit clar pentru mine că avem obligaţia de a face mai mult pentru a oferi echilibru şi acces la informaţii larg acceptate oferite de comunităţile medicale şi ştiinţifice", a declarat miliardarul suedez într-un comunicat.

"Acest nou efort de combatere a dezinformării va fi lansat în ţările din întreaga lume în zilele următoare. Din câte ştim, aceste sfaturi asupra conţinutului sunt o premieră pentru o platformă importantă de podcast", a mai spus el.

Spotify şi-a anunţat, de asemenea, duminică regulile de utilizare şi a precizat că "testează modalităţi" de a semnala mai bine creatorilor de podcast "ce este acceptabil", fără a menţiona în mod deschis sancţiuni.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt