Eroii din prima linie din întreaga ţară au decis să se vaccineze azi şi să le dea un exemplu tuturor românilor care încă sunt sceptici când vine vorba de vaccinul pentru COVID19. Timp de 10 luni personalul medical a aşteptat acest vaccin şi bucuroşi spun că au participat la un moment istoric.
La Suceava, prima persoană vaccinată din judeţ a fost şefa secţiei de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă. Medicul MonicaTerteliu a avut de două ori Covid însă… nu a dezvoltat anticorpi. Acest fapt, spune ea, a determinat-o să se vaccineze fără vreo reţinere, pentru a duce mai departe bătălia şi.. pentru a-i ajuta pe pacienţi.
Tot la Spitalul Judeţean din Suceava s-a vaccinat, între primii 50, şi o studentă de la Medicină, voluntară de numai o lună pe secţia COVID. Raluca Savu, s-a numărat printre curajoşi pentru că la Suceava, aproape 70% din personal a refuzat să îşi administreze vaccinul în primă fază.
La Constanţa primul vaccinat anti-COVID a fost medicul Sorin Rugină, decanul de vârstă al epidemiologilor de la malul mării. Profesorul Rugină are 70 de ani şi a prins şi ultima mare campanie de vaccinare naţionala din anii 7o, când România a eradicat variola.
Profesorul universitar Sorin Rugină a împărţit primul flacon de vaccin cu alţi 4 medici ai Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa.
Pe rand, medici, asistente medicaledar si infirmiere, medici rezidenti si brancardieri au intrat in cele două încaperi special amenajate pentru administrarea vaccinului.
Primul medic vaccinat anti-covid19 la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova are 69 de ani. Este şef de secţie al clinicii de infecţioase adulţi şi cel mai în vârstă dintre cei cinci medici care au fost vaccinaţi azi la spitalul din Craiova.
La Braşov au ajuns 100 de doze. Prima persoană vaccinata a fost doctorul Andreea Moldovan.
La Cluj, medicul Diana Miclăuş coordonează secţia ATI 2 de la Spitalul de Boli Infecţioase. A fost, încă din martie în prima linie, a intubat pacienţi, a stat ore în şir lângă ei, iar astăzi s-a numărat printre primii care s-au vaccinat.
Alte 10 milioane de doze vor ajunge în ţara noastră până în luna iunie a anului viitor.