Am ajuns în această situaţie critică pentru că ne-am relaxat prea mult în timpul verii. De această părere sunt nu numai specialiştii, ci şi oamenii. Evenimentele cu mulţi participanţi au contribuit extrem de mult la numărul mare de infectări din valul 4, mai ales că oamenii nu au mai mers să se vaccineze când au văzut că autorităţile nu mai impun restricţii. În plus, din cauza suprasolicitării secţiilor de Terapie Intensivă, mediciii şi pacienţii se tem să nu izbucnească din nou un incendiu.
Secţiile de Terapie Intensivă sunt pline, iar în spitale locurile care se eliberează se ocupă imediat. Pacienţii trebuie
transferaţi sau rugaţi să revină, iar medicii sunt asaltaţi de cazurile grave care ajung în unitatea de primiri urgenţe. Cum s-a ajuns aici? Medicii spun că relaxările din timpul verii au adus sistemul în acest punct.
Nici campania de vaccinare nu a fost un succes, spune profesorul Rafila, care este de părere că relaxările au venit
înainte ca obiectivele vaccinării să fie atinse
Ne-am relaxat şi am renunţat la protecţie, cred oamenii. Din păcate există şi persoane care încă nu cred în existenţa virusului.
Luna octombrie va fi critică pentru spitale, iar numărul infectărilor va creşte şi se va menţine ridicat. Abia din luna
noiembrie intensitatea valului 4 ar putea să se diminueze.
Medicii sunt speriaţi acum şi de posibilitatea izbucnirii unui incediu, aşa cum s-a întâmplat la Constanţa, mai ales că secţiile ATI sunt pline. La Spitalul Victor Babeş din Timişoara, managerul a cerut deja ca timp de o lună şi jumătate o autospecială de stingere a pompierilor să stea în curtea spitalului.
Autorităţile au decis să trimită săptămânal mesaje Ro Alert despre importanţa respectării măsurilor de protecţie, despre informare din surse oficiale şi recomandarea vaccinării.