Şi-a cazat părinţii în spital

Şi-a cazat părinţii în spital

Situaţie halucinantă într-un spital din Iaşi! Un medic şi-a cazat părinţii în unitatea medicală timp de aproape 100 de zile. Asta deşi nu mereu ar fi avut nevoie de spitalizare. În tot acest timp, părinţii medicului, sefa Secţiei Dermatologie, ar fi beneficiat de îngrijire similară cu cea din spitalele de îngrijiri paliative. Întreg personalul secţiei le-a stat la dispoziţie 24 din 24. Acum, conducerea unităţii medicale a deschis o anchetă.

Întreaga situaţie a ieşit la iveală în urma unei anchete făcută la spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi. Mai multe rapoarte arată că părinţii medicului au stat cazaţi mai bine de 3 luni, în ultimii trei ani. Internaţi într-o rezervă, ambii au fost în permanenţă îngrijiţi de personalului aflat în subordinea medicului.

Ba chiar, au beneficiat de tratament similar cu cel primit în spitalele de paliaţie, cu îngrijire 24 din 24 de ore. Ar fi primit chiar şi prescripţii de medicamente personalizate. Totul, pe banii contribuabililor.

Conducerea spitalului a deschis o anchetă internă.

Tratamentele şi îngrijirea de care au beneficiat părinţii medicului, în spitalul de stat, ar fi costat câteva mii de lei, lunar, într-un spital de profil. Până la difuzarea acestui material medicul nu a oferit niciun punct de vedere cu privire la această situaţie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt