Secţie ATI nouă la Piatra Neamţ

Secţie ATI nouă la Piatra Neamţ

Secţia ATI a spitalului de la Piatra-Neamţ, distrusă în incendiul în care au murit 15 oameni, în noiembrie anul
trecut, a fost înlocuită cu un Spital modular. Acesta a fost finalizat şi predat astăzi către Spitalul Judeţean de Urgenţă de către Asociaţia Dăruieşte Viaţă. Unitatea modulară a fost construită la standarde europene.

Spitalul modular are 17 paturi noi de terapie intensivă, grupate în 3 saloane şi o rezervă tip izolator pentru pacienţii care au şi alte boli contagioase şi poate fi folosit pentru a trata pacienţii în stare gravă. Predarea acestuia s-a făcut la doar 9 luni de la incediul devastator care a ucis 15 pacienţi.

În continuare, Spitalul Judeţean trebuie să facă demersurile pentru a obţine avizele şi deschiderea unuităţii modulare pentru pacienţi. Însă, după zeci de ani în care improvizaţiile din spitalele româneşti au dus inclusiv la pierderea de vieţi omeneşti, acest Spital vine să demonstreze, după cun spun şi fondatorii Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, că putem avea secţii de terapie intensivă, la cele mai bune standarde.

Proiectul spitalului modular de la Piatra Neamţ a însemnat o investiţie de aproximativ 2,7 milioane de euro, fonduri strânse din donaţii şi sponsorizări, atât prin implicarea comunităţii locale, cât şi prin campania "Împreună pentru Moldova", o campanie cu vizibilitate naţională.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt