Românii amână momentul vaccinării

Românii amână momentul vaccinării

Cei mai mulţi dintre români sunt sceptici când vine vorba de vaccinare. Asta arată cel mai recent eurobarometru. Deşi procentul celor care refuză complet imunizarea este de numai 16%, cei mai mulţi vor să amâne cât mai mult cu putinţă momentul. Între timp, autorităţile plănuiesc vaccinări maraton.

După mai bine de un an de pandemie şi - implicit - restricţii, mesajul autorităţilor ajunge tot mai greu la români. Totul se traduce şi în intenţia de vaccinare anti-COVID. Avem multe doze disponibile, dar prea puţini oameni dornici să se vaccineze cât mai repede. Cel puţin asta arată cel mai recent eurobarometru, publicat de Comisia Europeană.

La polul opus sunt Irlanda, Danemarca şi Suedia, unde oamenii vor într-un procent de peste 65% să primească cât mai repede vaccinul.

Dacă ne referim la vaccinarea într-un viitor mai îndepărtat, românii sunt ceva mai dornici.

Semn că rămân sceptici şi se tem de efectele adverse. Vor să vadă mai întâi la alţii cum acţionează serurile Moderna, Pfizer şi Astrazeneca. Sociologii dau vina pe autorităţi, care în campania de informare s-ar fi axat pe cei care nu îşi doresc deloc să se vaccineze. În loc să se concentreze pe nehotărâţi.

Eurobarometrul arată că nu sunt chiar atât de mulţi români care spun un nu hotărât imunizării.

Până acum, sub două milioane de români au fost vaccinaţi cu ambele doze.

Premierul Florin Cîţu este însă ambiţios: speră ca pănă în septembrie să atingem ţinta de zece milioane de persoane imunizare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt