România se sufocă

România se sufocă

România se sufocă! La propriu! Oxigenul - principalul medicament al bolnavilor COVID, cum îl numesc medicii, a
ajuns să fie dat cu porţia, în unele spitale. Firmele care livrează abia fac faţă cererii extrem de mari. În timp ce, pe
paturile din secţiile de terapie intensivă sau chiar în unităţile de primiri urgenţe, pacienţii grav bolnavi imploră să
primească oxigen.

Spitalele din România şi din toată lumea nu au fost pregătite pentru un număr atât de mare de pacienţi. Secţiile ATI sunt arhipline şi mai peste tot au fost aduse paturi suplimentare. Pe holurile unităţilor sanitare se îngrămădesc pacienţi care aşteaptă să se elibereze un loc în secţiile COVID sau la terapie intensivă. În tot acest timp, imploră să primească oxigen. Realitatea arată că sunt prea mulţi pacienţi, pentru capacitatea la care pot lucra unităţile medicale. La Institutul Marius Nasta din Bucureşti, medicii au fost nevoiţi să reducă presiunea pentru fiecare pacient pentru a asigura o saturaţie de 93%.

Furnizorii sunt depăşiti de cererea crescută din partea spitalelor.

Situaţia este tot mai grea şi în spitalele din judeţul Iaşi. DSP a transmis că oxigenul necesar este asigurat pentru o zi, după ce au primit ajutor de la Spitalul Judeţean din Suceava 50 de butelii de oxigen. Însă, problema asigurării oxigenului reprezintă o emoţie în plus zilnic pentru cadrele medicale.

Şeful DSP Iaşi spune că, în situaţii de criză, poate fi folosit şi oxigenul tehnic - care conţine însă o cantitate mai mică de apă şi usucă mucoasele.

Din fericire, la spitalul din Leţcani nu sunt probleme cu oxigenul. Acolo există un stocator care poate asigura
necesarul de oxigen. Factura, pe luna trecută, a fost de peste 10 miliarde de lei vechi.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: